Picioarele scurte ale discreditarilor securiste
May 26, 2017
Eu am scris și susținut două lucrări de licență. Nu mai am niciuna dintre ele.
La un moment dat, am fost la Universitatea București și am întrebat la Bibliotecă dacă mai au lucrarea mea. Doamna bibliotecară mi-a râs în nas: știți ce-ar însemna să ținem atâtea lucrări?!? Care, oricum, nu au nicio valoare?!?
Cealaltă lucrare de licență a avut caracter de secret de serviciu, fiind militară. Nu știu nimic despre ea. Dacă o mai fi pe undeva și de ce ar mai fi?
Știu, însă, că am păstrat, o vreme, dizertațiile de master pe care le-am coordonat. Dar, acum, nu le mai am nici pe acelea.
De unde o fi apărut, tocmai acum, lucrarea de licență a doamnei Emilia Sercan, de acum 15 ani?
Acum, când prezintă, la o conferință internațională, rezultatele cercetării domniei sale în domeniul plagiatelor din sistemul de securitate națională? Acum, când își lansează la târgul de carte lucrarea despre același subiect?
Înțeleg, desigur, că fostul profesor universitar doctor și încă generalul Oprea Gabriel, care este „victima” cea mai notabilă a investigațiilor jurnalistice ale doamnei Sercan, are suficiente resurse instituționale sub controlul său informal, încât să pună la lucru lucrătorii din domeniu, ca să scoată din piatră seacă lucrarea jurnalistei. Asta, probabil, după ce o echipă complexă a puricat, literă cu literă, teza de doctorat a domniei sale, unde nu au găsti, evident, decât virgulele copiate din alte opere.
Nu știu dacă lucrarea publicată într-o publicație online din Sibiu este chiar lucrarea de licență a doamnei Emilia Sercan, de acum 15 ani. La nivelul acesta de intervenție operativă, este foarte ușor să inventezi una și să o editezi. Că nu există posibilitatea ca autorul să dovedească falsul. Așa cum este posibil ca profesorul coordonator să fi păstrat exemplarul său și să îl fi pus la dispoziția „structurilor”.
Ce știu este că e un demers patetic. Adică, chiar dacă întreaga lucrare de licență a doamnei Sercan ar fi copiată, asta nu ar face mai puțin plagiată teza de doctorat a lui Oprea. Sau zecile de teze plagiate, pe care acest impostor academic le-a patronat.
Securiști, deh…
Hari Bucur-Marcu
Leave a Reply