Politica externă şi PR-ul

September 11, 2012

Iulian Toader

Într-un interviu acordat duminică cotidianului austriac Die Presse, primul ministru român Victor Ponta afirma: „PR-ul nostru a fost foarte slab, însă spre deosebire de Ungaria exista două mari diferenţe. În primul rând, eu consider că noi am respectat Constituţia. În al doilea rând, Băsescu şi prietenii lui au facut un PR excelent„ [1].

Consider această afirmaţie o jignire adusă mie, nouă, cetăţenilor oneşti, care am votat pentru demiterea preşedintelui pe 29 iulie. Nu încape îndoială că pregătirea suspendării, atât internă, cât şi externă, a fost dezastruoasă, iar USL va plăti scump preţul greşelilor sale. Până la alegerile din decembrie, USL va încerca să îşi conserve capitalul electoral şi vor arăta permanent cu degetul spre Uniunea Europeană, PPE, Departamentul de Stat, ş.a. O strategie extrem de periculoasă întrucât va spori euroscepticismul şi anti-americanismul. Nu este mai puţin adevărat că Barroso şi birocraţii de la Bruxelles contribuie din plin la năruirea idealului euro-atlantic de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În loc de disculpări şi afirmaţii de tipul „Băsescu şi prietenii lui s-au plâns la Înalta Poartă”, „am avut un PR slab”, „imperialiştii europeni şi americani”, aş dori de la liderii USL o atitudine pragmatică, profesionistă, care să apere votul milioanelor de cetăţeni români. Consider, însă, că le cer prea mult întrucât probabil şi-au atins limitele capacităţii intelectuale şi profesionale.

Câteva lucruri merită a fi menţionate.

În primul rând, ce scuză este „PR-ul nostru a fost foarte slab”! O super-alianţă, formată din două partide mari, nu are suficiente cadre în acest domeniu? Unde erau consilierii de politică externă ai preşedintelui interimar şi ai primului ministru? Nu cred că Traian Băsescu excelează în domeniul relaţiilor internaţionale, însă, fiind un politician abil, a ştiut să recruteze o echipă mult mai bună de consiliere. Acest fapt a fost foarte vizibil în timpul dezbaterii privind reprezentarea României la Consiliul European, când Băsescu a măturat pe jos cu primul nostru ministru. Cum vor domnii Ponta şi Antonescu să conducă ţara în condiţiile acestea? Ei l-au preferat în fruntea Externelor pe Andrei Marga, despre care afirmam încă de la formarea guvernului că nu îl recomandă nimic pentru această demnitate (vezi aici). S-a dovedit că filogermanismul său nu a valorat doi bani.

Mulţi dintre politicienii români de astăzi nu au fost şi nu vor fi niciodată capabili să înţeleagă modul de gândire occidental, sistemul lor de valori şi rolul României în arhitectura de securitate transatlantică. Altfel, realizau că stabilitatea în regiune reprezintă un element esenţial pentru interesele occidentale de securitate şi, pe cale de consecinţă, acţionau într-un mod mult mai pragmatic, inteligent. Însă, atât Ponta, cât şi Antonescu declară cu orice prilej că au fost „surprinşi de reacţia aliaţilor noştri”.

La 8 ani după aderarea la NATO şi la 5 ani după ce am devenit membri cu drepturi depline în UE, liderii USL aduc în discuţie concepte precum suveranitatea şi neamestecul în treburile interne? Unde erau liderii USL şi politicienii români atunci când era necesară o dezbatere serioasă despre avantajele şi dezavantajele integrării în structurile euro-atlantice? Atunci accentul era pus doar pe mirajul fondurilor europene, pe care, de altfel, s-a demonstrat că suntem incapabili să le atragem. Politicienii români au minţit prin omisiune [2]. Nu le-a vorbit aproape nimeni cetăţenilor români oneşti despre costurile pe care le implică statutul de membru al acestor cluburi selecte.

Credeţi că Franţa şi Germania nu pot trăi fără România în Uniunea Europeană? Credeţi că Statele Unite reprezintă bunul samaritean atunci când garantează securitatea Europei de Est? Explicaţia se leagă de semnificaţia Europei pentru interesele de securitate globale ale Americii. După ce în secolul precedent Europa a determinat izbucnirea a două conflagraţii mondiale cu zeci de milioane de morţi, stabilitatea politică, economică şi ideologică a bătrânului continent reprezintă o chestiune de securitate naţională pentru naţiunea americană. Eşecul cooperării transatlantice ar putea determina foarte uşor intrarea într-o nouă eră întunecată pentru istoria umanităţii.

De asemenea, explicaţia se leagă de consecinţele sfârşitului Războiului rece, disoluţiei subite a Uniunii Sovietice şi dispariţiei blocului comunist. Aceste evenimente au marcat începutul unui nou capitol în istoria relaţiilor internaţionale, iar provocările pentru securitatea internaţională erau pe măsură. Pentru a gestiona consecinţele noii realităţi geopolitice, conceptul de securitate este redefinit, în sensul în care nu mai este privit doar în termeni militari [3].

Drepturile omului, protejarea mediului înconjurător sau respectarea statului de drept devin elemente constitutive ale conceptului lărgit de securitate [4]. Aşadar, modalitatea în care conceputalizăm suveranitatea şi neamestecul în treburile interne se modifică. Iar acest proces este ireversibil. Suveranitatea implică şi responsabilitate din partea guvernelor, iar un stat nu mai poate clama principiul neamestecului atunci când în interiorul său au loc fenomene grave precum genocidul sau purificarea etnică, întrucât acestea ameninţă pacea şi securitatea internaţională [5]. Există o legătură directă între insecuritatea cetăţenilor şi insecuritatea statelor.

În 1989 naţiunile din Europa de Est şi-au recâştigat libertatea. Însă, societăţile din această regiune erau foarte instabile. Unele nu cunoscuseră niciodată democraţia. Oricând, un conflict etnic precum cel din fosta Iugoslavie sau între greci şi turci poate dinamita securitatea transatlantică întrucât societăţile din această regiune nu sunt mature din punct de vedere democratic [6]. Aşadar, o nouă arhitectură de securitate a fost concepută pe parcursul anilor ’90 cu rolul de a menţine sub control aceste societăţi, pentru a le oferi un climat propice de a se maturiza şi de a-şi dezvolta instituţii democratice, puternice şi stabile [7]. În această situaţie se află şi România. Orice semn de instabilitate în regiune reprezintă o preocupare pentru liderii occidentali, mai ales astăzi când Statele Unite au nevoie de o Europă stabilă pentru a-şi menţine atenţia concentrată spre Orientul Mijlociu şi regiunea Pacificului.

Acestea sunt datele cu care operăm. Utilizarea în continuare a unor sintagme precum „imperialism” sau „Înalta Poartă” nu ne va servi la nimic. România nu îşi permite să fie nici Norvegia, nici Marea Britanie. Nu ne permitem nici statutul de paria. Dar România îşi poate permite să fie Polonia. Ceea ce doresc să subliniez este că trebuie să înţelegem foarte bine contextul în care ne manifestăm pe scena internaţională. Şi chiar dacă este unul dificil pentru o naţiune mică precum România, cu abilitate putem să ne îndeplinim obiectivele. Contextul nu se va schimba. Trebuie să îl înţelegem şi să elaborăm strategii inteligente pentru a ne îndeplini cât mai bine obiectivele. Însă, problema României este că politicienii săi nici nu înţeleg contextul, nici nu sunt capabili să elaboreze strategii care să unifice energiile creatoare ale naţiunii.

P.S. Am încercat să ofer şi un scurt material bibliografic pentru cine este interesat de subiect, care poate fi accesat uşor pe internet.

 

Iulian Toader este licenţiat în Relaţii Internaţionale, iar în prezent este masterand la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Pasionat de cercetarea ştiinţifică, acordă o atenţie deosebită fenomenelor din politica internaţională contemporană, iar în domeniul de studiu este preocupat de politica externă a Statelor Unite, securitatea transatlantică şi teoria relaţiilor internaţionale. Mai multe articole ale autorului puteți citi aici

 

 

[1] Interviul poate fi accesat la adresa http://diepresse.com/home/politik/aussenpolitik/1288115/Victor-Ponta_Einen-Praesidenten-wie-in-Oesterreich?from=suche.intern.portal. De asemenea, pentru o variantă adaptată în limba română, accesaţi http://www.jurnalul.ro/observator/interviu-victor-ponta-die-presse-basescu-austria-623190.htm#.

[2] Pentru minciunile din politica internaţională recomand John J. Mearsheimer, De ce mint liderii. Adevărul despre minciunile din politica internaţională, Bucureşti, Editura Antet, 2011.
[3] Vezi John Baylis, „International and global security in the post-cold war era”, în John Baylis, Steve Smith (eds.), The globalization of world politics. An introduction to international relations, 2nd ed., New York, Oxford University Press, 2001, pp.253-276, accesibil la adresa http://jeffreyfields.net/pols/Baylis%20on%20security.pdf; Barry Buzan, „New Patterns of Global Security in Twenty-First Century”, International Affairs, vol. 67, nr. 3, 1991, pp.431-451, accesibil la http://xa.yimg.com/kq/groups/21842315/132824106/name/%EE%80%80BUZAN%EE%80%81-1991.pdf.
[4] Vezi şi UNDP, Human Development Report 1994, New York, Oxford University Press, 1994, accesibil la http://hdr.undp.org/en/media/hdr_1994_en_contents.pdf.
[5] Pentru conceptul de suveranitate, vezi John H. Jackson, „Sovereignity-Modern: A New Approach to an Outdated Concept”, The American Journal of International Law, vol. 97, nr.4, 2003, pp. 782-802, accesibil la adresa http://www.asil.org/ajil/jackson.pdf; Stephen Krasner, „Sovereignity”, Foreign Policy, nr.122, 2001, pp.20-29, accesibil la http://www.columbia.edu/itc/sipa/S6800/courseworks/sovereignty_krasner.pdf.
[6] Stephen Iwan Griffiths, „Nationalism and Ethnic Conflict Threats to European Security”, SIPRI Research Report nr. 5, New York, Oxford University Press, 1993, accesibil la adresa http://books.sipri.org/files/RR/SIPRIRR05.pdf.
[7] Vezi John J. Mearsheimer, „Back to the Future: Instability in Europe after the Cold War”, International Security, vol. 15, nr. 1, pp.5-56, accesibil online la adresa http://smp.fsv.cuni.cz/Mearsheimer.pdf; Stephen Van Evera, „Hypotheses on Nationalism and War”, International Security, vol. 18, nr. 4, 1994, pp. 5-39, http://www.ort.edu.uy/facs/boletininternacionales/contenidos/59/nacionalismoyguerravanevera59.pdf; Kenneth Waltz, „The Emerging Structure of International Politics”, International Security, vol. 18, nr. 2, 1993, pp.44-79, accesibil la http://www.rochelleterman.com/ir/sites/default/files/Waltz%201993.pdf.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new