Potrivit expertului american Gordon Hahn – ”Dacă ar fi ignorat vocea rușilor din peninsula Crimeea, Putin ar fi plătit un preț politic mare pe plan intern”
March 28, 2014
– Putem vorbi despre câștigători și perdánți în criza din Ucraina, sau lucrurile sunt mai nuanțate decât par la prima vedere ?
– Putem spune că fiecare dintre cei implicați (și chiar cei neimplicați) a pierdut ceva. Sfera relațiilor internaționale în totalitatea sa a pierdut ceva. Desigur, cel mai mare perdant din actuala criză este de departe Ucraina. Ea a pierdut Crimeea, este în continuare în pericol de destabilizare și poate pierde întreaga regiune de Est a țării, are un guvern instabil, și sistemul său constituțional nu are legitimitate, cel puțin până la alegerile prezidențiale preconizate pentru luna mai. Rusia a câștigat Crimeea, achiziție care îi va aduce unele costuri economice, ce vor fi suplimentate și de preconizatele sancțiuni ale comunității internaționale. Totuși pentru Moscova aceste costuri sunt alinate de sentimentul că justiția istorică a fost restaurată, deoarece Crimeea a fost mereu parte din Rusia până în timpul regimului comunist internaționalist totalitar, care a căutat să distrugă naționalități și statele-națiune cu scopul deja cunoscut de a edifica noua identitate a “omului sovietic” și de a instaura un regim comunist la nivel mondial. Statele Unite și Occidentul au pierdut prin faptul că au reușit să facă din Rusia – o putere regională și semi – globală, aproape un inamic declarat, afectându-și astfel propria lor securitate națională. Cum s-a reușit asta ? Prin politicile de extindere ale NATO fără a consulta Rusia și împotriva voinței acesteia, și prin cuplarea amenințărilor care pun în pericol politica Federației Ruse cu eforturile de a sprijini democratizarea sa și, prin urmare, intenționat sau involuntar, sprijinirea mișcărilor de opoziție anti – rusești și, de facto, a “revoluțiilor colorate” în statele din apropierea sau vecinătatea Rusiei. În plus, sancțiunile Occidentului și posibilele contra-sancțiuni ale rușilor sunt de natură să pună în pericol redresarea economică la nivel mondial, care este încă slabă și insuficient stabilă pentru astfel de lupte. În acest context, câștigători sunt puțini, poate țări precum China și India, care se detașează astfel ca etaloane de rațiune, comparativ cu omologii lor ruși, americani, europeni – toți cei ce au fost implicați în ”gândirea secolului al 19-lea” cum se spune.
– Dvs. ce credeți: modul de gestionare a situației din Ucraina a fost o eroare a președintelui Putin (și a consilierilor săi) sau o revanșă mult așteptată ?
– Cred că Vladimir Putin a reacționat exagerat după o îndelungată serie de desconsiderări pe care Rusia le-a experimentat timp de două decenii de la sfârșitul Războiului Rece. Intervenția din Georgia în 2008 a fost primul semn că Moscova nu va mai accepta mutări pe care le percepe ca amenințări la adresa securității sale naționale și nici punerea “în fața faptului împlinit” impusă de Washington – în principal și Occident – în general vorbind, cum s-a întâmplat în cazul extinderii NATO. O altă ”revoluție color” cu elemente neo-fasciste care apare în timpul unui moment important pentru liderul de la Kremlin – Jocurile Olimpice de la Soci și încălcarea printr-o trădare a acelui acord sponsorizat de Vest – de pe 21 februarie – între Ianukovici și opoziție cred că l-a împins dincolo de reacțiile sale obișnuite.
– În cazul derulării evenimentelor din Ucraina avem o obișnuită confruntare între Rusia și US (iată, se vorbește de un nou Război Rece), sau e o schimbare de paradigmă în sistemul relațiilor internaționale ?
– Nu există nici o îndoială că din punct de vedere geostrategic și analizând din perspectiva sistemică a crizei avem (un) Vest într-un fel de declin, mai exact un hegemon într-un sistem unipolar – în opoziție cu puteri regionale și semi-globale, cum ar fi Rusia și China, care sunt capabile să contrabalanseze autoritatea hegemonului. Din această perspectivă evenimentele actuale ar putea fi începutul unei schimbări/implementări de facto a unui sistem internațional multipolar – mai mult sau mai puțin stabil. Aspectul dreptului internațional este de asemenea important. Când marile puteri văd că este în interesul lor nu ezită să pretindă dreptul internațional ca standard de comportament politic global, și își desfășoară activitatea în ipoteza destul de falsă că dreptul internațional, de obicei, se lipește ca un abțibild și este o reflectare a unei ordini democratice. Cu toate acestea, nu există nimic care să garanteze un sistem politic democratic în acest sens la nivel mondial. Acest lucru ar trebui să fie evident dacă privim la puterea arbitrară de care se bucură cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, atunci când există un dezacord între membrii consiliului, sistemul se scindează și pentru o decizie sunt necesare conferințe și negocieri internaționale adiționale în timp util. Acest lucru nu a fost făcut cu privire la Ucraina, până când a fost foarte, foarte târziu, într-adevăr prea târziu, deoarece criza aceasta a început cu aproape două decenii în urmă odată cu marșul NATO tot mai aproape de granițele Rusiei.
– Uneori am impresia că în bătălia mediatică dintre Est și Vest s-a pierdut ceva esențial: vocea ucrainenilor simpli de pe Euromaidan, cei neangajați politic și ideologic. Dvs. reușiți să îi mai distingeți în acest amestec propagandistic ?
– Nu, nu foarte clar, din păcate. Apoi, este greu să facem generalizări când vorbim despre ceva uriaș ca “mass-media internațională”. Eu pot vorbi însă despre mass-media la care mă uit, pe care o ascult. Am aflat cu ocazia acestei crize că mass-media independentă din SUA poate fi aproape la fel de unilaterală și isterică precum mass-media de stat din Rusia. În schimb mass-media independentă din Rusia – Echo Moskvy și altele – au făcut o treabă excelentă, iar Aleksei Venediktov ar trebui să câștige un Nobel sau Pullitzer pentru ceea ce a făcut acolo. E chiar destul de ciudat, deoarece vorbim de postul de radio care este finanțat de către holdingul de stat Gazprom. În condițiile în care Kremlinul ar putea face ca mass-media de stat, atotcuprinzătoare și obiective ca Echo, nu cred că ar mai exista plângeri cu privire la libertatea presei în Rusia.
– Situația Crimeii este destul de clară pentru toată lumea în acest moment, indiferent de reclamațiile Occidentului. Însă cu toate că se fac multiple supozitii, totuși nimeni nu se încumetă să ofere un răspuns la întrebarea: se va opri Rusia aici sau există o continuare ?
– Personal cred că – admițând un context în care nu vor exista situații neprevăzute, provocări, sau decizii greșite dinspre Vest – Rusia nu va invada Ucraina, fie că vorbim de est sau de vest. Nu cred că planul Kremlinului este de a cuceri Ucraina, sau Polonia, sau Europa cu totul așa cum previzionează o mare parte din mass-media partinică din SUA și din comunitatea analiștilor politici. Nici nu presupun că intenția inițială a lui Putin a fost de a anexa Crimeea. Mai degrabă, cred că Putin ar fi căutat o cale de a asigura securitatea zonei și posibil doar unele represalii împotriva amestecului Occidentului, dar apelurile imediate ale populației locale pentru reunificare cu Rusia și, probabil, și alte considerente ce au decurs din desfășurarea evenimentelor l-au condus pe Putin la decizia de a sprijini mișcarea de reunificare și referendumul. La urma urmei, odată ce aceste cerințe au apărut, Putin ar fi plătit un preț politic mare pe plan intern, dacă el ar fi ignorat vocea rușilor din peninsula Crimeea, mai ales în cazul escaladării violențelor, sau dacă neo-fasciștii din estul Ucrainei s-ar fi infiltrat și ar fi început o serie de provocări, sau dacă Kievul ar fi trimis trupe, ceea ce ar fi condus la război civil.
= După cum se prezintă lucrurile în acest moment: globalizarea ajută sau mai mult încurcă atunci când trebuie gestionată o situație de criză de acest tip ?
– Cred că aceasta este o întrebare care necesită un timp mai îndelungat de gândire și analiză pentru a oferi un răspuns.
– Posibila numire a ex-premierului norvegian Jens Stoltenberg ca Secretar General al Alianței Nord-Atlantice ar schimba ceva din percepția Rusiei asupra planurilor și deciziilor NATO ? Vedeți posibilitatea unei mai bune medieri a diferendelor de opinie dintre cele două părți ? (Vă amintesc că anterior pe lista celor agreați pentru a-l înlocui pe Rasmussen se afla și ministrul de externe polonez, Radoslav Sikorski, artizanul medierii dintre Yanukovich și opoziție…)
– Cred că a opta pentru un polonez, mai ales pentru unul care a arătat în mod clar o serie de sentimente anti-rusești ar adăuga tensiuni suplimentare deja pronunțatei animozități dintre Rusia și Vest. De unde probabil și apariția în media a altor posibile opțiuni.
interview made by Gabriela Ioniță
Gordon M. Hahn is analyst and Advisory Board Member of Geostrategic Forecasting Corporation, Chicago, Illinois, Senior Researcher – Center for Terrorism and Intelligence Studies, Akribis Group, San Jose, California and Senior Researcher and Adjunct Professor, MonTREP, Monterey, Calif. Also Dr. Hahn is author of the well-received books ”Russia’s Islamic Threat” (Yale University Press, 2007) and ”Russia’s Revolution From Above, 1985-2000” (Transaction Publishers, 2002), the forthcoming The ‘Caucasus Emirate’ Mujahedin: Global Jihadism in Russia’s North Caucasus and Beyond (McFarland Publishers, 2014), various think tank reports, and numerous articles in academic journals and other English and Russian language media. He has taught at Boston, American, Stanford, San Jose State, and San Francisco State Universities and as a Fulbright Scholar at Saint Petersburg State University, Russia and has been a senior associate/visiting fellow at the Center for Strategic and International Studies and Kennan Institute in Washington DC and at the Hoover Institution.
[…] M. Hahn is analyst and Advisory Board Member of Geostrategic Forecasting Corporation, Chicago, Illinois, Senior Researcher – Center for Terrorism and Intelligence Studies, Akribis […]