ARHIVA Power&Politics World

Pragmatismul politic la români

October 27, 2015

E clar că marile noastre partide nu reprezintă altceva decât solidificarea unor relații mafiote în organizații suport menite să sprijine interese de grup în profund dispreț față de necesitățile naționale. Cu toate astea, eu cred cu tărie și sinceritate că marea majoritate a activului de partid, acei membri nenumiți și neauziți, care muncesc cu o abnegație demnă de o cauză mai bună pentru a ține în picioare acești giganți de mucava, nu sunt fundamental corupți sau diferiți de noi, observatorii scârbiți de pe margini.

Știm, fiecare dintre noi, câte un penelist sau un pesedist de treabă cu care am bea oricând o bere și cu care putem recunoaște cu o afecțiune nedisimulată că suntem prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Și, mai devreme sau mai târziu, ne punem inevitabil întrebarea: cum se face că acești oameni, altfel perfect normali și la locul lor, ajung să participe activ la această mascaradă politică prin care viitorul nostru și al copiilor noștri este risipit în cele patru zări de tot felul de doctori în științele nimicului pompos, vânzători de datorii și ulei de șarpe.

Și dacă o să îi întrebăm de ce nu sunt lângă noi, în corul nemulțumiților inofensivi din față de la Antipa, or să ne explice oftând că noi suntem niște idealiști care nu înțeleg că politica se joacă, precum fotbalul, pe goluri. Pragmatici – dacă stai să înțelegi cum se văd pe ei înșiși, ne explica ușor exasperați că noi, ăștia care credem că binele învinge, vorba cuiva celebru, nu pricepem niște lucruri elementare despre poporul din care facem parte prin voia sorții. Românului nu îi pasă de corupție, zic ei, sau de morală, sau de dreptate, sau de cinste, sau de educație, sau de adevăr, sau de onoare, sau de șansa românului la o viață mai bună. Românului îi pasă doar de o găleata de plastic – cu un kil de orez și un litru de ulei – și să fie lăsat, pe cât posibil, în pace, să își piardă tinerețile și bătrânețile în aceeași stare de semi-nemulțumire pasivă în care îi colcăie păduchi și bilete la loterie pe jumătate răzuite în poale.

Noi, vedeți voi, noi cei care vrem să fim conduși de către cei mai buni dintre noi, suntem niște naivi dacă e să îi întrebăm pe ei, pentru că noi suntem puțini, irelevanți electoral, o minoritate zgomotoasă, dar izolată în intransigența noastră morală de românul statistic, consumator de bere la pet și show-uri vulgare. Bunele noastre intenții sunt lăudabile, admit ei, și ce bine ar fi dacă am trăi într-o țară în care toată lumea ar fi ca noi. Eh, ce politică înaltă și sofisticată s-ar dezbate atunci, dar nu e cazul, nu ai cu cine, nu poți strica orzul pe gâște, mărgaritarele pe porci și integritatea pe români, astfel că trebuie să se mărginească, dacă vor să facă politică și să înscrie goluri, la a oferi ceea ce li cere, adică pâine și circ, mizerie și farafastâc, aceleași minciuni pentru aceleași voturi mincinoase ale celor ce nu cred în ei, dar îi votează deoarece cu toții, oricum, la fel de murdari.

Eu nu cred că sunt un idealist, eu cred că sunt un cinic care își iubește compatrioții în ciuda diferențelor dintre noi și vreau să îi întreb pe acești pragmatici ai politicii românești un singur lucru: de ce? Pragmatismul înseamnă, în mintea mea, alinierea riguroasă a metodei către un scop. Care este, până la urmă, scopul politicii voastre de compromis? Înțeleg că vă bateți pe spate, felicitându-vă că aveți fiecare, iată, treizeci, patruzeci la sută din voturile românilor. Vă văd bucurându-vă de succesul politic ca și când ar fi un scop în sine. Este? Merită eforturile pe care le faceți cu sârguință și sacrificii personale doar ca să puneți în fruntea țării niște triști fanarioți siniștri precum ponta, oprea, zgonea, tăriceanu, nicolaescu, hassoti, oprescu, fenechiu, dragnea, corlățean, gutău, negoiță, mănescu, ghiță?

Dacă eu sunt un idealist pentru că îi disprețuiesc public pe toți acești Gore Pirgu, sunteți voi niște pragmatici pentru că îi aduceți la putere? Cui servește eficiența voastră? Românilor din ce în ce mai săraci, mai xenofobi, mai bigoți, mai inculți și mai amari? În nici un caz. Vouă înșivă? Măcar de-ar sta lucrurile așa. Lor? Lor și copiilor lor? Uitați-vă la ei, citiți-le aroganța pe chip, înțelegeți-le disprețul cu care vă privesc și vă prostesc, folosindu-se de iluziile voastre cum că ați înțeles ce contează în politică, pentru a vă folosi ca pe niște argați. Voi, tinerii politicieni pragmatici ce numărați procente de parcă ar fi adevăruri esențiale, nu sunteți decât noi vechili la curtea unor stătuți boieri de provincie. Și dacă asta vreți să fiți, fie ! Este, până la urmă, o țară liberă. Atât vă rog însă, nu îmi mai ziceți mie că sunt idealist doar pentru că vă văd lanțurile. Între mine și voi, eu sunt pragmaticul, pentru că eu îmi urmăresc propriile idealuri, așa îndepărtate cum sunt, în timp ce voi le serviți pe ale altora și vă mințiți că ați câștigat împreună.

Radu Ghelmez