Real politik si ceai

February 1, 2017

Pe scurt despre ce se întâmplă acasă (în România)

PSD/ALDE e la guvernare, PNL e pe dric, KWI e negru de supărare.

Guvernul Grindeanu a tăiat niște finanțări și a mărit salariul unora. Populist, dar pentru amărâți e bine.

În 2016, cam pe vremea asta, nou instalatul Guvern Cioloș a schimbat, tot prin Ordonanţă de Urgenţă, vreo 70 de articole din Codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, iar asta a venit de la cel mai european si mai tehnocrat guvern din istoria României.

Cel mai ironic în toată lupta asta între “penalii PSD” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul – mama și tata anti-corupţiei – a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă.

Amintesc că OUG-ul pentru înființarea DNA a fost aprobat în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică.

Pe scurt, e adevărat că nu e firesc să modifici coduri penale prin ordonanţe de urgenţă. E la fel de adevărat că principalii beneficiari ai acestui OUG dețin funcții importante în statul român. La fel de adevărat este că nu e firesc ca președintele KWI să își maschează aversitatea împotriva PSD, ascunzându-se în spatele luptei împotriva corupției.

Probabil guvernul PSD/ALDE va prelua experiența din anul 2016 a Guvernului Filip de la Chișinău – care și-a exercitat mandatul cu mult calm având cinci-șase luni proteste în PMAN. Că de aia, judecând la rece, e real politik!

Opoziția PNL, USR, PMP ar face bine să se organizeze pentru a le oferi protestatarilor un ceai cald în Piața Victorie Ca să nu se râdă lumea de domniile voastre.

Victor Nichitus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new