ARHIVA Power&Politics World

Reconfigurări pe frontul invizibil al luptei pentru influență

July 26, 2012

Tatiana Jukova – corespondent special – Moscova

Lupta pentru influență e un ingredient nelipsit din viața politică și cercurile de interese arondate acesteia. Sau mai exact, e atât de prezentă încât ai putea crede că în lipsa ei viața celor implicați ar deveni un deșert anost și plictisitor. Oriunde în lume. Dar în Rusia disputele de acest tip pot constitui repere antologice. De ceva timp în presa din Rusia și chiar în cea internațională, maeștri și novici în descifrarea mutărilor de pe tabla de șah a politicii moscovite au făcut referiri la detaliile unei lupte ascunse, care, precum susțin comentatorii, se desfășoară între două personaje extrem de influente în această țară: Igor Secin și Arkadie Dvorkovici. Disputa, deși aproape nevăzută, asemeni unei Fata Morgana care apare și dispare vălurind la orizont, suscită neîndoielnic atenția publicului, fiind încărcată pentru uzul mentalului social cu sensuri simbolice. Dintr-un anumit unghi de vedere ea poate fi asemuită ca lupta Binelui cu Răul.
“Eroul negativ” – cel puțin în percepția unui liberal convins – îl întruchipează Igor Secin, președintele cele mai mari companii petroliere de stat din Rusia, Rosneft. Secin și-a câștigat în timp reputația de dușman al privatizării, de adept neclintit al credinței în puterea salvatoare a statului și a necesității controlului statal asupra zonelor strategice ale economiei naționale. Fost ofițer KGB, ca și Vladimir Putin, el l-a urmat fidel pe cel din urmă aproape toata viața, ajungând pe postul de vice-premier în guvernul Federației Ruse în 2008, când Putin i-a cedat temporar fotoliul prezidențial lui Dmitri Medvedev. Un timp după aceasta revista Forbes l-a suspectat pe Secin ca fiind o persoană mai influentă decât președintele Medvedev însuși. Poate tocmai de aceea publicul interesat a fost surprins, în primăvara anului 2011, la auzul știrii că președintele Dmitri Medvedev i-a cerut lui Secin să părăsească fotoliul de președinte al companiei de stat Rosneft. Această “aroganță” a înmulțit speculațiile despre existenta în cercurile apropiate lui Medvedev a unui curent de frondă față de o posibilă realegere a lui Vladimir Putin în fruntea țării. Astfel de zvonuri se vehiculau zilnic în media și pe rețelele sociale, iar un asemenea fapt se potrivea perfect cu atitudinea și logica tehnocraților de la Kremlin. Însă de atunci a trecut un an, și același Medvedev, de data aceasta în calitate de prim-ministru, chiar dacă nu l-a vrut pe Secin în guvernul său, i-a retrocedat acestuia conducerea companiei Rosneft. Iar pe 15 iunie 2012, Secin a zâmbit satisfăcut alături de președintele Putin la ceremonia de inaugurarea a unui complex de facilități destinat încărcării tancurilor petrolierelor de mare tonaj de la Tuapse, în regiunea Krasnodar.
În colțul rezervat “eroului pozitiv”, Arkadie Dovorkovici, era printre cei ce erau suspectați în anul 2011 de dorința (ce-i drept niciodată rostită) de a-l vedea pe Dmitri Medvedev reales președintele țării în cel de al doilea mandat, în pofida lui Putin. Bănuielile nu erau bazate pe dovezi, ci doar pe imaginea pe care și-a construit-o Dvorkovici, aceea de tehnocrat (statut invocat de altfel de cel în cauză atunci când a refuzat să se alăture partidului lui Putin, Rusia Unită) și de liberal aprig, partizanul ideilor de reducere a prezenței statului în viața economică și de deschidere mai largă a țării pentru investitorii străini. Pe timpul primului mandat al lui Medvedev cariera politică a lui Dvorkovici a cunoscut un important trend ascendent. Dintr-un simplu consilier prezidențial (e adevărat, important – din 2004 până în 2008 Dvorkovici a condus Departamentul expert (Экспертное управление) pe lângă președintele țării, care pe atunci era desigur Vladimir Putin) el a devenit treptat o persoană foarte influentă pe plan economic și politic. În mai 2008 i-au fost încredințate de către noul președinte Medvedev responsabilitatea pentru relațiile șefului statului cu țările din grupului G8 și funcția de secretar al Comisiei prezidențiale pentru modernizare și dezvoltare tehnologică a economiei Federației Ruse.
Cu o ținută în fashion-trend, vorbind fluent engleza (Dvorkovici are diploma Duke University din SUA) și susținând liberalizarea economiei, el a adus în vitrina Rusiei, instalată pentru privitorii din Occident, rigoarea tehnocratică și nota de glamour – ceea ce a contat, după cum se poate constata retrospectiv, făcând un rezumat al mandatului de președinte al lui Medvedev. Pentru contribuția sa, Arkadie Dvorkovici a fost răsplătit generos, primind în cabinetul lui Dmitri Medvedev, format în mai 2012, postul de vice-premier însărcinat cu supravegherea tuturor domeniilor importante din economia reală: agriculturii, industriei, transporturilor și energiei. Decizia a fost salutată în primul rând de cercurile de afaceri din afara Rusiei, dar și de toți cei care se temeau de răzbunarea “taberei lui Putin” pe “tabăra lui Medvedev” pentru emoțiile neplăcute ale reprezentanților gărzii vechi, emoții trăite intens în iarna trecută din cauza protestelor de stradă. Arkadie Dvorkovici pe postul-cheie din noul guvern însemna mai mult decât reîntoarcerea celei de-a doua “tabere” pe scena politică. Această numire a fost un semn cert că liberalii nu ies deloc din joc, poate, desigur, și cu acordul implicit al lui Putin.
În schimb, soarta politică a lui Igor Secin rămânea neclară. El fusese numit în fruntea companiei Rosneft abia a doua zi după investitura lui Dvorkovici ca vice-premier (ceea ce pentru insideri dădea situației o nuanță discret perceptibilă de umilință pentru omul de încredere al lui Putin). În mod firesc, în noua ierarhie oficială Secin devenea subordonat hotărârilor lui Dvorkovici, devenind un simplu membru al Comisiei guvernamentale energetice, pe care Dvorkovici a moștenit-o de la Secin însuși – vechiul coleg și apropiat al lui Putin fiind cel care răspundea în guvernul precedent de coordonarea sectorului energetic. Asta a echivalat deja cu o palmă trasă oponentului politic al liberalilor și a dus la multe speculații despre epuizarea puterii de influență a lui Secin.
Însă “tabăra liberală” n-a reușit să se delecteze prea mult cu această victorie – căci Vladimir Putin a găsit repede pentru Igor Secin o altă comisie energetică, și chiar una mai importantă. În prima jumătate a lunii iunie el a semnat decretul prezidențial prin care a instituit pe lângă sine o Comisie de dezvoltare strategică a sectorului energetic și securitate ecologică. Comisia o prezidează însuși președintele țării, iar Igor Secin a fost numit vice-președinte cu puteri excepționale, care – cel puțin teoretic – le depășeau pe cele ale vice-premierului Dvorkovici. Acest decret, deși semnat și publicat oficial alături de alte acte legislative, a fost ulterior retras (administrația prezidențială invocând o greșeală tehnică !?) și republicat pe 15 iunie 2012 (da, aceeași dată – 15 iunie 2012, în care cei doi zâmbeau fotoreporterilor la Tuapse) într-o nouă formă, și în care Secin apare numai în calitate de secretar al Comisiei menționate, având răspunderi… nedefenite.
Dupa această mutare, publicul a răsuflat adânc, stupefiat de întorsătura neașteptată a soartei, iar comentatorii au vorbit despre un nou eșec al lui Secin în presupusa partidă cu Dvorkovici. La prima vedere, pare că mintea de campion la șah a lui Dvorkovici a mutat avantajos. Dar… deși nu este chiar logic – în condițiile politice actuale ale Rusiei este puțin probabil ca un funcționar de la orice nivel administrativ sau un șef de companie ar putea să nu dea atenție vreunei solicitări venite din partea comisiei prezidate de Vladimir Putin. Mai exact, nu Igor Secin, ci Arkadie Dvorkovici se află deocamdată într-o poziție dificilă, pierzând din puterea de influență, de care începuseră să se lege speranțele unor cercuri internaționale de afaceri.
Însă câștigătorul principal al acestei partide cu mutări surprinzătoare nu este nici Igor Secin, ci Vladimir Putin în persoană. Prin acest carusel de intrigi, el a dovedit iarăși, că nimeni nu mișcă în Rusia fără voia sa, demonstrând acest lucru fără să se lase implicat în confruntare directă cu “tabăra liberală” și suficient de abil pentru a înăbuși soft orice nouă tendință de răzmeriță în sânul puterii. Cei suspectați de frondă din cadrul elitelor arondate “cercului de apropiați ai lui Medvedev” nu sunt urmăriți, izolați și persecutați, ci dimpotrivă sunt cooptați înapoi în sistemul care se reface, primind bonusuri pentru ascultare. Iar pentru prevenirea apariției noilor “cuiburi de sciziune” nodul central de decizie pentru subiectele strategice va fi mutat neoficial de la guvernul țării la președinție. Unele dovezi în acest sens le avem deja. Pe 16 iulie 2012, Vladimir Putin a instituit prin decret un Consiliu economic prezidențial, în care sunt incluși câțiva miniștri, un număr de experți economiști, câțiva reprezentanți ai instituțiilor bancare etc. Este puțin probabil că hotărârile acestui Consiliu vor cântări mai puțin decât a oricărei instituții sau persoane din guvernul Medvedev. Partida dintre cei doi, Secin și Dvorkovici, e însă departe de a se fi încheiat.

One response to “Reconfigurări pe frontul invizibil al luptei pentru influență”

1. Anonymous says:

   July 27, 2012 at 8:59 am

   Majoritatea ,primesc cu diploma si capacitatea de a complota stralucit! Stati si va minunati..!

   Reply