ARHIVA Power&Politics World

Republica Moldova – poveste de succes sau eșec previzibil al Parteneriatului Estic ?

March 7, 2013

Angela Grămadă

La data de 05 martie 2013 deputații de la Chișinău au acordat un vot de neîncredere guvernului condus de Vlad Filat. Proiectul moțiunii de cenzură pentru demiterea  cabinetului de miniștri a fost depus la data de 28 februarie 2013 de către deputații Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Conform legislației în vigoare a Republicii Moldova, guvernul care primește un vot de neîncredere din partea deputaților trebuie să-și prezinte demisia în termen de 3 zile.

La data de 13 februarie 2013 Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, anunța că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) părăsește coaliția guvernamentală din Republica Moldova. Astfel, Alianța pentru Integrare Europeană, ediția a doua, cunoscută și sub numele AIE – 2 se apropia de finalul existenței sale. Vlad Filat explica decizia PLDM prin necesitatea renegocierii acordului AIE și evitarea unor alegeri anticipate. De facto, acesta era răspunsul unui lider de partid la atacurile aduse formațiunii pe care o reprezenta de către reprezentanții unei alte componente a coaliției liberal-democrate, adică Partidul Democrat din Moldova (PDM). La doar două zile după anunțul liderului PLDM de ieșire din coaliția de guvernare, funcția de prim-vice-spiker al Legislativului este lichidată prin votul comun al liberal-democraților și comuniștilor. Ca răspuns, Vlad Plahotniuc, cel care deținea această funcție în semn de protest își va da demisia. Războiul dintre liderii alianței democrat-liberale nu se va mai juca în culisele politice, ci în fața alegătorilor.
Vlad Filat a precipitat destrămarea unei coaliții de guvernare constituită pe baza înțelegerii liderii a trei formațiuni politice. Divergențe între membrii alianței pro-europene au existat încă de la începutul formării acesteia și nimeni nu le-a contestat. În cazul dat, problema o constituie momentul destrămării: coincidența cu etapa de finalizare a negocierilor pentru semnarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), programată pentru mijlocul lunii martie curent și apropierea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din acest an.

Bruxellesul în alertă, Moscova în expectativă

Anunțul făcut de liderul PLDM i-a alertat pe oficialii europeni. Unii dintre ei au ales să aibă reacții imediate și să își declare public susținerea Republicii Moldova și sprijinul necesar pentru depășirea noii crize politice. Între timp, liderii politici de la Moscova erau mai tăcuți ca niciodată. Declarațiile lipseau cu desăvârșire, iar presa rusă se limita doar informare, aparent obiectivă, despre evenimentele politice din Republica Moldova. Abținerea de la comentarii devine un precedent, utilizat cu succes mai ales după evenimentele din aprilie 2009, când la data de 06 aprilie a acelui an, președintele în exercițiu al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a fost printre primii care avea să-l felicite pe liderul comunist, Vladimir Voronin, pentru rezultatele obținute în campania pentru alegerile parlamentare. După această dată, felicitările de la Kremlin nu vor mai fi trimise atât de repede, evitându-se eventuale eșecuri sau interpretări.
Există, însă, și alte ipoteze cu privire la tăcerea Kremlinului. Cea mai plauzibilă dintre acestea ține de orientarea vectorului de politică externă a Republicii Moldova și succesele obținute în procesul de integrare europeană. Liderii ruși nu au ascuns niciodată faptul că Rusia nu este de acord cu apropierea Chișinăului și a Kievului de Uniunea Europeană și cu ezitarea acestor două state de a adera la proiectul Uniunii Economice Eurasiatice. Dar Moscova a preferat să tacă nu pentru că ar regreta dizolvarea AIE, ci pentru că astfel evită alimentarea unor dezbateri publice negative la adresa Rusiei. Plasarea în expectativă poate contribui la observarea mai eficientă a modului în care se vor mișca piesele pe tabla politică de la Chișinău și care dintre ele ar merita susținerea rusă în eventualitatea unor alegeri anticipate. Comuniștii nu au fost iertați, iar democrații și liberal-democrații nu pot nega sau renunța la vectorul european al Republicii Moldova, pentru că ar pierde o parte importantă a electoratului.
Dacă, totuși, Moscova a avut o oarecare influență asupra evenimentelor recente din Republica Moldova atunci apare întrebarea: de ce rușii au așteptat ca Alianța pentru Integrare Europeană să iasă din iarnă? Puteau să utilizeze același instrument energetic ca și în cazul Ucrainei pentru a deraia sau a încetini parcursul european al acestui stat. Este acest tip de criză politică în care factorul rusesc pare să aibă un rol minim, spre deloc? Divergențele au caracter intern și vina nu poate fi externalizată, oricât de neplăcut sună acest lucru. Ea aparține în întregime componentelor AIE, care au calculat greșit impactul deciziilor luate în cadrul partidelor asupra politicilor interne și externe ale țării.
Noua criză politică de la Chișinău va avea o influență negativă și asupra negocierilor pentru soluționarea conflictului transnistrean. Iar avantajul va fi de partea Tiraspolului. Explicația este una pe cât de simplă, pe atât de logică: liderii nerecunoscuți de la Tiraspol vor declara că nu pot să negocieze cu o guvernare sau o coaliție instabilă sau lipsită de legitimitate, precum este cea a Republicii Moldova. Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 a fost programată pentru perioada 23 – 24 mai la Odessa. Astfel, la acest capitol liderii politici de la Chișinău trebuie să ia în calcul un nou regres în dialogul pentru soluționarea conflictului transnistrean. Conducerea de la Tiraspol nu va mai fi forțată să gândească tactici și strategii în termen scurt pentru a face față provocărilor economice impuse de apropierea finalizării negocierilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova pentru semnarea DCFTA, pentru că în acest moment nu poate fi exclusă ca și consecință prelungirea acestor tratative.
În același timp, politicienii de la Chișinău, care au format până la data de 13 februarie 2013 Alianța pentru Integrare Europeană, vor trebui să răspundă oficialilor europeni la mai multe întrebări:

• – Care sunt garanțiile că proiectele și reformele susținute de Uniunea Europeană vor avea finalitatea scontată?
  

• – Vor reuși forțele pro-europene de la Chișinău să depășească această nouă criză politică într-un termen cât mai scurt?
• – Dispun forțele democrat-liberale de voință pentru a ajunge la un consens?

Sunt întrebări argumentate de angajamentele pe care și le-a asumat Alianța pentru Integrare Europeană. La două zile după demiterea guvernului condus de Vlad Filat, liderii europeni sunt tentați să se despartă de sintagma ”Republica Moldova – povestea de succes a Parteneriatului Estic” și să adere la cea ”În Est istoriile se repetă”, cu referință aici la Ucraina și divergențele care au apărut între Iulia Timoșenco și Victor Iușcenco la scurt timp după revoluția portocalie și care s-au încheiat cu înlăturarea acestora de la guvernare și valorificarea insuficientă a oportunităților pe calea integrării europene.

Există soluții și voință pentru depășirea crizei?

Criza politică de la Chișinău nu pare a fi altceva decât o ”reglare de conturi” între reprezentanți ai diferitor formațiuni politice sau medii de afaceri. La două zile de la adoptarea moțiunii de cenzură pentru demiterea guvernului condus de Vlad Filat, singurul personaj politic care pare să fie ferm convins că poate să îi aducă pe liderii AIE la masa negocierilor și respectiv spre un consens, este președintele țării, Nicolae Timofti, ales de aceeași coaliție pro-europeană. Dar șeful statului este amenințat cu demiterea de către liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, dacă îl va propune pe Vlad Filat pentru funcția de premier.
Declarația lui Mihai Ghimpu pare cu atât mai interesantă cu cât PL-ul nu a votat pentru demiterea acestui guvern pentru a nu putea fi acuzat de participare la formarea unei coaliții neoficiale cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. În actualul context politic, amenințarea cu demiterea șefului statului este egală cu votarea demiterii guvernului. Mihai Ghimpu trebuie să înțeleagă că alocuțiunile sale se contrazic, mai ales dacă fac parte din aceeași strategie a partidului pe care îl reprezintă pentru a accede în parlament în eventualitatea unor alegeri anticipate și asta deoarece Nicolae Timofti a fost ales în această funcție în primul rând pentru a media relațiile dintre instituțiile statului și diferite forțe politice. Amenințarea cu demiterea poate fi echivalată cu obstrucționarea acestei obligații. Cetățenii moldoveni și-au dorit mult mai mult ca actualul legislativ să aleagă președintele, decât să nu fie demis premierul. În cazul unor alegeri anticipate PL-ul ar putea să obțină același rezultat 9-10% cu condiția să nu mai amenințe cu lansarea procedurii de demitere a șefului statului.
Și celelalte componente ale fostei coaliții de guvernare sunt confuze. Partidul Democrat din Moldova a votat pentru demiterea lui Vlad Filat ca răspuns la lichidarea funcției de primvicespiker al Parlamentului și demiterea lui Vlad Plahotniuc. În consecință, alegătorii au asistat la o premieră (vot comun PDM+PCRM) după o altă premieră (vot comun PLDM+PCRM). Pierderile le vom atribui, însă, PDM-ului, care în aceste condiții riscă să obțină mai puține voturi în cazul unor alegeri parlamentare anticipate. Argumentele sunt următoarele: PDM a demonstrat că nu poate să treacă peste interesele de partid și că acestea sunt prioritare în comparație cu interesele naționale; PDM-ul poate să voteze cu PCRM-ul dacă interesele membrilor săi o cer; divergențele sunt personalizate și pot fi reduse la două personalități publice – Vlad Plahotniuc versus Vlad Filat.
Cea mai bună strategie este cea adoptată de Partitul Liberal Democrat din Moldova. Aceștia vor valorifica două subiecte: 1. PLDM va face tot ce-i stă în puteri pentru a evita alegerile anticipate, deci nu-și asumă vina pentru eventualitatea lor; 2. PLDM susține vectorul de integrare europeană al Republicii Moldova și îl vor exploata la maxim; 3. PLDM-ul nu poate avea alt candidat la funcția de premier decât liderul partidului. Teoretic, reprezentanții PLDM nu pot fi acuzați decât de faptul că au denunțat coma coaliției, care oricum era evidentă. Chiar dacă se lansează în alegeri anticipate, PLDM nu doar vor depăși pragul electoral, dar vor lua în continuare cel mai bun punctaj în comparație cu deja ex-componentele AIE.
La cealaltă extremă, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a obținut oportunitatea ideală pentru a lansa alegeri anticipate fără a suferi pierderi. Dimpotrivă, acum este foarte probabil ca PCRM să recâștige încrederea electoratului pierdut sau pe cea a electoratului confuz.
Situația politică actuală din Republica Moldova nu poate fi definită altfel decât ”incertă”. Dacă șefului statului nu i se va permite să-și îndeplinească obligațiile care reies din statutul funcției pe care o deține, atunci riscul de a nu găsi consensul va fi și mai mare. Pierderile le vor suporta nu doar componentele fostei Alianțe pentru Integrare Europeană, ci mai ales cetățenii Republicii Moldova, care erau foarte aproape de a beneficia de primele rezultate ale pașilor efectuați consecvent pentru alinierea la realitățile europene. Liderii forțelor democrat-liberale de la Chișinău trebuie să facă un efort în direcția găsirii unei soluții pentru depășirea crizei politice deoarece deja au epuizat toate oportunitățile oferite de majoritatea care-și dorește integrarea europeană a Republicii Moldova. Depășirea acestui moment dificil este un imperativ pentru fiecare partid politic, pentru că altfel, unele dintre ele, riscă să nu poată obține nici măcar statutul de ”opoziție parlamentară”.