Revizuirea loialităților în Marele Caucaz
August 17, 2013
Sergey Markedonov – Washington DC
Vizita lui Putin la Baku pare să fi încheiat perioada de răcire a relațiilor cu Azerbaidjanul, observată în 2012. Dar ce anume motivează schimbarea de strategie ?
Președintele rus Vladimir Putin a efectuat, pe 13 august a.c., o vizită de lucru la Baku, pentru a purta negocieri cu omologul său azer, Ilham Aliyev. În cursul reuniunii celor doi lideri au fost discutate problemele privind reglementarea conflictului din Nagorno-Karabah, regimul juridic al Mării Caspice și cooperarea în domeniul energiei.
Un acord de cooperare și de stabilire a condițiile de aprovizionare cu petrol a fost de asemenea semnat de către Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR) și Rosneft, în prezența celor doi președinți. Părțile au convenit, de asemenea, la construirea unui nou pod pentru automobile peste râul Samur, la frontiera dintre Rusia și Azerbaidjan.
Diferite articole, numind aceasta o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări, au apărut în mass-media, ca urmare a vizitei liderului de la Kremlin. Cei doi președinți au fost imortalizați emanând optimism și încredere în perspectivele excelente de cooperare dintre Moscova si Baku. (Sursa photo: kremlin.ru)
Cu toate acestea, semnificația acestei călătorii se încadrează în afara granițelor obișnuite ale vizitelor externe și protocolului oficial. Și rezultatele sale sunt mai puțin lipsite de ambiguitate, așa cum reiese din rapoartele oficiale.
Una dintre semnificații ar trebui să se refere la un context mai larg pentru o evaluare exactă a vizitei lui Putin. Sosirea la Baku a avut loc pe fundalul unei răciri în relațiile ruso-azere. În 2012, Moscova și Baku nu au reușit să găsească o soluție reciproc acceptabilă la problemele legate de contractul de închiriere a Rusiei a stației radar Gabala din Azerbaidjan și, ca urmare, Federația Rusă a încetat închirierea instalației, optând în schimb pentru finalizarea construirii unei noi centrale în regiunea Krasnodar.
În mai 2013, guvernul rus a luat decizia de a opri tranzitul de petrol azer prin conducta Baku-Novorosiisk și, deși ambele părți au fost invitate să nu politizeze situația, mișcarea cu siguranță nu a fost de natură să consolideze înțelegerea reciprocă existentă între cele două țări. Apoi, în luna august, cisterna azeră “Naphthalene” a fost reținută în Daghestan pentru suspiciunea de contrabandă. În paralel, Asociația federală pentru autonomie național-culturală Lezgin, o mișcare care promovează autonomia culturală pentru grupul etnic Lezgian, a anunțat că mai mulți membri ai săi au fost reținuți de către autoritățile din Azerbaidjan și politici discriminatorii au fost aplicate împotriva lor.
Astfel, unul dintre principalele obiective ale lui Vladimir Putin în cursul vizitei sale a fost de a inversa tendințele negative din cadrul relației bilaterale care au devenit vizibile în cursul anului precedent. Este demn de remarcat faptul că problemele legate de stația radar de la Gabala au lipsit de pe agenda negocierilor, așa cum a fost anunțat anterior sosirii liderului rus, în Baku.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că la rândul lor, relațiile dintre Rusia și Armenia, partener strategic al Moscovei în Caucazul de Sud, trec printr-o perioadă la fel de tulburătoare și incertă. Rusia, care promovează în mod activ proiectele de integrare, cum ar fi Uniunea Vamală și Uniunea Eurasia, reacționează cu gelozie extremă la orice încercări ale aliaților săi apropiați de a dezvolta cooperarea cu Europa. Iar Armenia nu și-a ascuns intenția de semnare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în luna noiembrie a.c.
Având în vedere acest lucru, vizita lui Putin la Baku ar putea fi văzută și ca un fel de semnal pentru oficialii de la Erevan: ′Dacă doriți să vă depărtați de noi, așteptați-vă la represalii′.
De asemenea, păstrarea unui echilibru între Armenia și Azerbaidjan este de o importanță crucială pentru Rusia. Acest lucru se datorează faptului că, în primul rând, un “dezgheț” în conflictul din Nagorno-Karabah, pe modelul Osetiei de Sud, ar fi neavantajos pentru Moscova.
În plus, Rusia are o bucată de graniță cu Azerbaidjan în Daghestan, precum și forțe desfășurate la baza militară Gyumri din Armenia. De asemenea, Erevanul participă la uniunea militar-politică CSTO (Organizația Tratatului Colectiv de Securitate), care este militar susținută de Rusia. În aceste condiții, Moscova nu are niciun interes ca Azerbaidjanul să se transforme într-o a doua Georgie, în ciuda numeroaselor probleme pe care le are cu aceasta.
În cele din urmă, pentru a înțelege tabloul de ansamblu nu ar trebui neglijați nici factori politici interni. Alegerile prezidențiale vor avea loc în Azerbaidjan, în octombrie 2013. Acestea vor fi primele alegeri după adoptarea unor amendamente constituționale care înlătură restricțiile privind de câte ori o persoană poate candida la președinție. Și, deși Occidentul înțelege importanța Azerbaidjanului – atât în termeni de strategie și energie – și nu este zelos cu cererile sale democratice, al treilea mandat pentru Ilham Aliyev este văzută mai degrabă ambiguu de către Occident.
La rândul său, Rusia, dimpotrivă, este mai preocupată de potențialul de dezvoltare a unui “scenariu arab” în regiune, și vede pe actualul lider al țării vecine ca pe o promisiune de stabilitate și securitate în regiunea Caucaz.
În lumina acestor factori, este impropriu să se considere vizita lui Vladimir Putin ca un progres diplomatic. Indiferent care ar fi măsurile luate de Rusia, Azerbaidjan nu va renunța la un parteneriat energetic cu Occidentul – proiecte precum Baku-Tbilisi-Ceyhan, Baku-Tbilisi-Erzurum și “Contractul secolului” rămân pe ordinea de zi. Și nici nu va alege proiecte integrate conduse de Rusia.
Același lucru se aplică și pentru relația Rusiei cu Armenia. Se poate vorbi de ea în termeni alarmiști doar cedând la emotii. Presiunea diplomatică este un lucru, dar a distruge status quo-ul regional și a risca pierderea unui aliat important este o altă discuție – și care nu servește intereselor Federației Ruse astăzi.
Astfel, esența relațiilor bilaterale actuale în Caucaz vizează o abordare pragmatică a acestora. Accentul nu se pune pe divizare sau pe unificare, ci mai degrabă pe dispersarea (sau cel puțin suspendarea) tendințelor negative.
Leave a Reply