Rusia despre Ordinea Mondială – Noi reguli sau joc fără reguli ?!
October 23, 2014
Gabriela Ioniță
Stabilitatea sistemului politic global, situația din Ucraina și din Orientul Mijlociu, sancțiunile occidentale împotriva Rusiei și ”regulile de joc” în cadrul noii ordini mondiale – acestea dar și alte subiecte de interes sunt discutate la cea de-a 11-a reuniune anuală a Clubului internațional de discuții Valdai (22 – 24 octombrie), găzduit în acest an de stațiunea rusă Soci și desfășurat sub genericul ”Ordinea mondială – Noi reguli sau fără reguli”/”World Order – New rules or a Game with No rules”.
Pentru majoritatea cititorilor, cel mai probabil, postul de adjunct al șefului Administrației prezidențiale de la Kremlin poate părea un job birocratic, plictisitor și lipsit de cine știe ce provocări spirituale. Ei, bine, vă înșelați ! Dovadă că lucrurile nu stau deloc așa sunt chiar declarațiile ”inspiraționale” ale celor ce ocupă vremelnic o astfel de funcție. După ce în urmă cu vreo câțiva ani – mai precis prin vara lui 2011 – predecesorul său, Vladislav Surkov (eminența cenușie a Kremlinului, căruia mai nou i se atribuie însuși planul de anexare a Crimeei) susținea într-o emisiune la televiziunea cecenă că ”Putin e un dar oferit de soartă și Dumnezeu ca să ajute Rusia în vremuri grele”, actualul adjunct al Administrației prezidențiale de la Moscova, Viaceslav Volodin, pare la fel de pătruns de caracterul misiunii celui mai important politician din Rusia din ultimele două decenii și unul din cei mai controversați lideri la nivel mondial. Vorbesc, desigur, despre același Vladimir Vladimirovich Putin.
Astfel, în cadrul sesiunii de deschidere a lucrărilor Clubului Valdai găzduită de Hotelul ”Polyana” din Soci, cu ocazia unui discurs menit să prezinte celor peste 100 de experți și analiști politici invitați la reuniune poziția Rusiei cu privire la o serie de subiecte-cheie ale agendei naționale și internaționale din ultima perioadă, Volodin a vorbit minute bune despre îmbunătățirea coeziunii sociale și a concluzionat că stadiul actual al realităților din Federația Rusă trebuie să aibă în vedere un aspect esențial pentru țară: existența lui Vladimir Putin. Adică, nici mai mult nici mai puțin faptul că ”Există Putin – există Rusia. Nu există Putin – nu există nici Rusia”. În mod cert, chiar dacă vremea răcoroasă și peisajul munților din jurul stațiunii olimpice de la Soci sunt ingredientele ideale pentru a discuta relaxat despre situația politică din lume, fierbinte, pe alocuri gata să dea în clocot, potrivit unuia dintre experții prezenți la reuniune, la auzul ”perlei inspiraționale” a secundului de la cârma Administrației Kremlinului pe fețele a numeroși invitați s-a așternut un soi de stupoare și îngrijorare mascată discret.
Conform aceleiași surse, discuția (care avea să se încheie axiomatic și să-i scandalizeze mai ales pe opozanții regimului Putin) a plecat inițial de la o întrebare rostită de unul dintre cei mai cunoscuți analiști ruso-americani, președintele Centrului pentru interese globale din Washington, Nikolai Zlobin, care a dorit să afle de la adjunctul administrației prezidențiale ”ce consecințe politice interne ar putea avea sancțiunile occidentale împotriva Rusiei ?”. De reținut că Zlobin este unul dintre experții care sunt de părere că ridicarea sancțiunilor nu va avea loc până la finele mandatului președintelui Obama. În replică, Viaceslav Volodin a susținut că ”toți cei care au sperat că sancțiunile vor scinda Rusia și-i vor demoraliza pe rușii de rând au judecat profund greșit”. Oficialul Kremlinului a spus că de la Moscova se vede destul de bine că politicienii occidentali nu înțeleg esența Rusiei, fundația, istoria și principiile sale, spre deosebire de ruși, care acum percep un atac asupra președintelui și a țării lor ca pe un afront personal.
De asemenea, merită remarcat faptul că, în discursul său Volodin a precizat că sancțiunile occidentale au dat un important imbold în consolidarea atitudinilor cetățenești și a coeziunii sociale. Rușii își amintesc tot ce a fost înainte și pot să aprecieze stabilitatea și îmbunătățirea vieții care a rezultat din politicile impuse sub mandatele lui Vladimir Putin. Volodin și-a argumentat punctul de vedere cu datele unui recent sondaj pe scară largă realizat de FOM, în care președintele se bucură de sprijinul a 84% dintre cetățeni, iar peste 65% dintre aceștia nu văd nici un alt candidat la alegerile prezidențiale.
Referitor la observațiile critice privind existența ”simbiotică” dintre stat și președintele său, excesivul cult al primului lider al Rusiei și discuțiile ce s-au axat pe acest subiect, Alexei Muhin, directorul Centrului pentru Informații Politice a citat pe contul său de Twitter că ”Rusia nu dorește să impună nimănui valorile sale” și ”Rusia nu critică din politețe politica altor state”. La rândul său, analistul politic Boris Mejuev a declarat la finele primei zile de discuții că ”pentru început au fost abordate în mare parte probleme ce vizează politicile interne și este evident că participanții din Vest s-au pregătit în primul rând pentru a disputa cu privire la subiectele de politici internaționale și drept internațional cu privire la situația din Ucraina, în special. Schimbul de opinii de astăzi a reprezentat mai degrabă o tatonare a terenului înainte de principalul meci. Cu toate acestea, este important că, în această primă dezbatere a fost aproape permanent actualizat, reluat și andocat raționamentul construit în jurul ideii: ”schimbați-vă puterea, iar atunci Occidentul va elimina sancțiunile și vă va ierta pentru Crimeea”. ”Cred că în următoarele două zile, după cum au început să se deruleze discuțiile, mi se pare că ele nu se vor abate de la acestă idee de bază”, a mai precizat Mejuev.
The opening of the 11th meeting of the Valdai International Discussion Club
Faptul că discuțiile din următoarele zile vor fi și mai virulente este anticipat de unele dintre opiniile rostite încă din prima zi. ”Dacă doriți să scapați din capcana sancțiunilor, trebuie să înțelegeți că acest lucru va depinde în primul rând de soluționarea pașnică a conflictului Ucrainei. Acest lucru a fost discutat în timpul dezbaterii din Milano. Dar cele două părți sau patru laturi, dacă vreți, sunt foarte departe de această soluționare”– a explicat expertul Robert Skidelsky, membru al Academiei Britanice de Economie. O altă idee care pare să prindă contur în cadrul celei de-a 11 reuniuni a Clubului Valdai este că deși a reprezentat o perioadă nefastă pentru multe țări, Războiul Rece a fost caracterizat de stabilitate în cadrul relațiilor internaționale, ordine ce a fost complet erodată în ultimele două decenii și jumătate. ”Astăzi, Statele Unite ale Americii nu sunt suficient de puternice pentru a continua dominația globală unilateral și cu toate că dispun de resurse deloc de neglijat – financiar și militar – nu pot spune tuturor ”Ascultă la ceea ce am să vă spun, urmează instrucțiunile și totul va fi bine” ! US nu sunt suficient de puternice pentru acest lucru, dar evident că nu pot fi considerate slabe de acele țări invocate ca parteneri și cu care nu trebuie să negocieze”- spune analistul Andranik Mihranyan, șeful biroului din New York al Institutului pentru Democrație și Cooperare. Ivan Krastev, directorul Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia, observă la rândul său că trăim într-o lumea în care ”neîncrederea e o componentă de bază”. ”Oamenii nu au încredere în guvernele lor, în economia de piață și cum să conduci o societate sau o țară, sau o lume în care neîncrederea e singura opțiune ?” i-a întrebat Krastev pe colegii săi. De altfel, unul din obiectivele discuțiilor din cadrul reuniunii este creionarea unor posibile reguli ale jocului în contextul noilor ecuații geopolitice și al noilor provocări de securitate la nivel global, reguli care ar permite statelor să coexiste fără confruntări și să colaboreze pentru înlăturarea amenințărilor comune.
În buna tradiție a Clubului pe care tot el l-a înființat, președintele Vladimir Putin va participa la una dintre sesiunile de dezbateri (cel mai probabil în ultima zi, vineri 24 octombrie). Sunt, de asemenea, așteptați în următoarele două zile să se adreseze participanților Șeful administrației prezidențiale, Serghei Ivanov, ministrul de externe Serghei Lavrov, precum și ministrul Apărării, Serghei Shoigu. Potrivit organizatorilor, forumul de la Soci reunește în acest an 109 de experți, 65 de străini din 25 de țări, inclusiv Ucraina, China, Singapore, Japonia, Israel, Turcia, Iran, precum și 44 de reprezentanți ai Federației Ruse. Deși cunoscutul expert pe spațiul ex-sovietic, Ariel Cohen, a declarat public că a refuzat invitația din acest an și a îndemnat la un boicot general a lucrărilor forumului, nu prea a găsit printre colegii săi din Club doritori care să îi urmeze decizia. Cu toate că anul trecut reuniunea a fost mai degrabă una destinată tuturor, inclusiv publicului larg (în fapt tot un important demers de imagine al președintelui Putin), în acest an pare că s-a revenit la un format mai restrâns și la o mai mică expunere publică. Printre invitații din acest an se află și fostul prim-ministru francez Dominique de Villepin și fostul cancelar austriac Wolfgang Schuessel.
Photo by valdai.com
[…] rules or No rules ?~ s-au întrebat în urmă cu un an experții reuniți în cadrul celei de-a 11-a ediții a Clubului Valdai. Concluziile dezbaterii au fost mai degrabă indecise, majoritatea experților […]