ARHIVA Power&Politics World

Rusia, SUA şi cooperarea privind combaterea terorismului

May 19, 2013

Sergey Markedonov – Washington DC

Sângerosul atentat săvârşit de fraţii Tsarnaev la Boston a readus în discuţie cooperarea dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii împotriva terorismului, dată fiind conexiunea celor doi atentatori cu Rusia, mai exact cu Cecenia. În perioada dintre atacul din 9/11 2001 şi cel de la Boston au discutat şi s-au pronunţat frecvent despre necesitatea unei cooperări strategice în domeniul terorismului şi prevenţiei acestuia. Părea chiar că s-au făcut şi nişte paşi înainte prin unele măsuri practice în acest domeniu. În iunie 2010 Departamentul de Stat al SUA l-a plasat pe aşa-zisul jihadist de origine cecenă și lider al auto-instituitului “Emirat al Caucazului”, Doku Umarov,  pe listele sale de teroriști internaționali. Un an mai târziu, Statele Unite au numit “Emiratul” în sine o organizație teroristă. În ambele cazuri, reprezentanți ai Departamentului de Stat au declarat că activitățile lui Umarov și a susținătorilor săi sunt de natură să producă îngrijorare nu numai autorităţilor din Rusia, ci şi instituţiilor de securitate din Statele Unite.

Dar aceste măsuri izolate și declarațiile triumfaliste care le-au însoțit nu au coagulat un sistem de măsuri de cooperare sau o relație eficientă de combatere a terorismului. Iar lipsa unei astfel de relații s-a dovedit problematică în anumite cazuri specifice. Voi exemplifica: În martie 2004, șapte bărbați supranumiţi “Talibanii ruși”,  capturaţi în Afganistan în 2002 și deținuţi timp de doi ani la Guantanamo Bay, lagărul de prizonieri ai Americii, au sosit în Rusia. Reţinerea lor a fost adesea descrisă în mass-media rusă, ca o greșeală tragică, în timp ce prizonierii au fost prezentați ca victime ale sistemului opresiv american. Ei au fost judecaţi în Rusia, și achitaţi, pe motiv că ei nu erau atât de benigni cum susţineau autorităţile americane. La un an după achitare, doi dintre “talibanii ruși”, Timur Ishmuratov și Ravil Gumarov, au fost arestați sub acuzația de orchestrare a unei explozii la o conductă de gaz în Bugulma, Tatarstan. Un al treilea deținut, Rasul Kudayev, a fost arestat pe 13 octombrie 2005, după o razie a forţelor de securitate vizând un grup mare de militanți islamişti în Nalchik, Kabardino-Balkaria. Tragedia de la Boston ilustrează încă o dată provocările de securitate observate în regiunea Caucazul de Nord. De-a lungul anilor 1990 și în prima jumătate a anilor 2000, violența în regiune a fost limitată în mare parte la Cecenia. Dar în ultimii ani a avut loc o creștere dramatică a atacurilor teroriste și actelor de sabotaj în republicile vecine, în special în Daghestan și Ingușetia, dar, de asemenea, într-o măsură mai mică, în Kabardino-Balkaria. Din 2004 atacurile cele mai periculoase comise de organizaţiile teroriste din Caucaz, inclusiv atentatul de la aeroportul Domodedovo din 2011 și exploziile de la metroul moscovit din 2010, nu au fost arondate etnopoliticii de autodeterminare, ci mai degrabă expansiunii islamismului radical.

Răspândirea islamului militant peste Caucazul de Nord este considerată de mulți experți occidentali, ca rezultat al politicii Rusiei de centralizare extremă pe parcursul mandatelor prezidenţiale ale lui Vladimir Putin. Desigur, recursul la enorma popularitate a liderului de la Kremlin poate fi atribuită, în parte, unei retorici și a unei abordări practice dure. Dar rolul său personal în această complexă schimbare ideologică și politică din Caucazul de Nord nu ar trebui să fie supraestimat, deoarece schimbarea a început înainte de președinția sa. Mai mult decât atât, creșterea radicalismului islamic în regiune este doar parțial un rezultat al războaielor din Cecenia și lupta în curs de desfășurare împotriva guvernului federal al republicii. Mai degrabă, acesta a fost generat de mai mulți factori, inclusiv frustrările sociale din perioada post-sovietică, însoţite de căutarea  unor noi identități, eșecul naționalismului laic vs. separatismul etnic, și guvernarea ineficientă. Este de remarcat faptul că  primele conflicte între musulmanii Sufiţi și Salafiţi în Daghestan au avut loc în 1994 și 1995. În 1998, radicalii islamici au încercat o lovitură de stat în Makhachkala și au proclamat zona înconjurătoare a trei localități din Daghestan ca fiind un “teritoriu islamic special.” Astfel, cu siguranță putem afirma că nu a fost un accident atunci când jihadiști ceceni, cum ar fi Shamil Basayev și Ibn al-Khattab au ales Daghestanul, cea mai slabă verigă în sistemul  de republici al Rusiei, ca țintă pentru raidurile lor infame din toamna anului 1999.

Pentru separatiștii ceceni și islamiștii radicali care au condus mișcarea anti-rusă de la sfârșitul anilor `90 și începutul anilor 2000, sentimentele anti-occidentale și anti-semite a fost la fel de puternice ca şi motivație, alături de obiectivele de “luptă anti-imperială”.  Ne amintim că în 2007, când Doku Umarov, așa-numitul președinte “al Republicii cecene Ichkeria” a făcut o declarație referitore la înființarea “Emiratului Caucazian”, el a enumerat alături de Rusia, şi Israelul, Europa și Statele Unite ale Americii ca dușmani ai mișcării sale.

Dar întrebarea de început rămâne: în ce măsură Djohar și Tamerlan Tsarnaev, principalii suspecți în atentatul de la Boston, au fost în legătură cu aceste rețele teroriste din Caucaz ? În ultimele zile, încercările de a răspunde la această întrebare s-au axat pe abordări formal-judiciare. În cazul în care se stabilește o legătură cu Al Qaeda sau cu alte rețele teroriste cunoscute, putem discuta serios despre terorismul organizat, dar, în cazul în care aceste legături nu sunt vizibile, evident, acesta nu mai este un subiect de discuţie. Cu toate acestea, astfel de conexiuni formal-judiciare nu sunt extrem de importante în mediul terorist la nivel mondial. Terorismul contemporan este construit pe principiul a numeroase rețele, și, astfel, nu este nevoie ca cineva să se alieze în mod oficial cu o organizație, cum a fost cazul cu Partidul Comunist. Mai degrabă, accesul la un calculator personal, o conexiune de internet și rețelele sociale sunt suficiente pentru a deveni o persoană influențată de idei radicale și pentru a primi asistenţa şi informațiile necesare pentru a efectua un atac terorist. Pentru un terorist în devenire, această cale este mult mai puțin periculoasă şi solicitantă decât participarea la taberele de antrenament afgane sau pakistaneze. Ceea ce însă nu îl face mai puţin periculos decât membrii recunoscuţi ai reţelelor teroriste.

Istoria de familie a fraţilor Tsarnaev ilustrează viața dificilă și controversată a migranților (familia lor s-a mutat din Kârgâzstan în Daghestan și de acolo în Statele Unite). Pentru cei doi frati, de doar 26 și respectiv 19 de ani, acest lucru a însemnat multe schimbări nu doar de decor, o izolare de patria lor istorică și fără niveluri adecvate de adaptare sau de asimilare a noilor cutume sociale ale comunităţilor adoptive. Nu este de mirare că unul din frații s-ar fi plâns că el nu ar conta cumva  printre prietenii săi americani. În același timp, ei au manifestat un interes special pentru “Cecenia și tot ce este legat de ea”, precum și cu privire la reclamele islamiste și cântece despre jihad. Putem observa că pentru formarea acestui sistem de valori nu ar fi fost nicidecum necesar apropierea de Doku Umarov sau de vreunul dintre asociatii săi . Astăzi ancheta SUA are în vedere circumstanțele unei șederi de șase luni a lui Tamerlan Tsarnaev în Caucazul rusesc. Dar ar putea orice experiență de șase luni să schimbe radical întreaga sa traiectorie personală sau concepţie despre lume? Poate că acest sejur doar a declanșat o radicalizare a ceea ce se cristalizase din experiențele anterioare și dificilele căutări identitare într-o țară nouă în întregime.

Astfel de întrebări ar trebui să fie privite cu mai multă atenție decât suspiciunea tradițională, dar omniprezentă de brutalitate a Kremlinlui. În urmă cu doar trei ani, Faisal Shahzad, un american de origine pakistaneză care primise pașaportul său american chiar cu un an înainte, a fost acuzat oficial de planificarea unui atac terorist în Times Square din New York. Un detaliu din cazul său iese în evidență. Shahzad a început să-şi pună în aplicare planul său după o vizită în patria sa istorica, unde a petrecut cinci luni. În mod evident, “visul american” nu devine “paradisul regăsit” pentru toată lumea. Şi neadaptarea socială, de asemenea, poate exacerba sentimente etnice și religioase. Sentimentele islamiste și extremist-naționaliste nu sunt cauzate numai de politica Rusiei. Iar, în timp ce cooperarea ruso-americană la combaterea terorismului este o sarcină urgentă, o astfel de cooperare se pare că funcţionează pentru detractorii săi din ambele țări. În Statele Unite, radicalii neo-conservatori, revenind la principiile “războiului rece”, au tendinţa de a vedea Moscova ca o mini-Uniune sovietică și adversarul numărul 1 al  SUA. În Rusia, există de asemenea o alianță paradoxală între izolaționiști și “liberali”. Primii văd America asemeni unei amenințărie permanente, iar cei din urmă se tem că această cooperare va complica situația politică prin susţinerea actualelor elemente de opoziție. Prin urmare, perspectivele de creștere a cooperării între Washington și Moscova sunt neclare. Cele două țări au fost în imposibilitatea de a dezvolta un consens la cele mai înalte niveluri politice, și birocrații lor tind să fie destul de inerţi. Dar prețul generat de inacțiune este în continuare mare, iar pe viitor va dezvălui  dacă imperativele strategice și tactice ale celor două națiuni pot depăşi veşnicele diferende politice.

Sergey Markedonov is a visiting fellow at the Center for Strategic and International Studies (CSIS), Russia and Eurasia Program, in Washington, DC. Original file (English) can be read here.