Senatul american a decis – John Brennan preia directoratul CIA

March 8, 2013

John Brennan a fost confirmat, joi, în funcția de sef al CIA prin votul Senatului SUA, la două luni de la nominalizarea sa de către Barack Obama, după ce printr-un discurs istoric senatorul republican Rand Paul a împiedicat votul de miercuri, informează AFP.
Senatorii au votat 63 în favoarea și 34 împotriva lui John Brennan, în vârstă de 57 de ani, fost consilier principal al președintelui Barack Obama pe probleme de terorism.

Confirmarea lui John Brennan a completat echipa de securitate naţională a preşedintelui, după instalarea lui John Kerry la conducerea Departamentului de Stat şi a lui Chuck Hagel la Pentagon.
Brennan, în vârstă de 57 de ani, este un veteran CIA, unde a lucrat timp de 25 de ani. În ultimii patru ani el a lucrat alături de preşedintele Casei Albe, fiind însărcinat cu coordonarea eforturilor de luptă anti-teroristă şi a orchestrarea programului secret al asasinatelor cu drone, notează Mediafax.

El a mai coordonat “lista persoanelor de ucis” care aparţin reţelei Al-Qaida în Pakistan, Somalia sau Yemen. Procesul confirmării sale a permis ca dezbaterile asupra dronelor să revină ca subiect fierbinte al actualităţii. Senatorii au criticat deschis administraţia de la Washington pentru lipsa de transparenţă a programului.

CIA nu mai are director din noiembrie, când David Petraeus a demisionat brusc din cauza unui scandal adulter. Interimatul a fost asigurat de Mike Morell, numărul doi în Agenţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new