Serbia a preluat președinția rotativă a OSCE
January 1, 2015
Serbia a preluat președinția rotativă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), spunând că de-escaladarea crizei din Ucraina este o prioritate de top, notează AFP.
Serbia va prezenta agenda președinției sale la Viena, pe 15 ianuarie, anunţă un comunicat oficial difuzat joi, 1 ianuarie.
Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat, miercuri, Serviciului pentru Balcani al Europei Libere că Belgradul ar putea ajuta OSCE ca „un mediator corect și obiectiv”, pentru că țara are relații bune atât cu Kievul, cât și Moscova.
OSCE, împreună cu Ucraina și Rusia sunt parte a grupului de contact în discuțiile cu separatiștii pro-ruşi din estul Ucrainei, și OSCE are o misiune de monitorizare în Ucraina, cu excepția peninsulei Crimeea pe care Rusia a anexat-o în luna martie.
În comunicatul de astăzi, Dacic a menţionat că Serbia doreşte „să vină cu propria experiență ca țară ce a apărut dintr-un conflict și care este în tranziție spre democrație”. În timpul președinției Serbiei, OSCE va marca 40 de ani de Actului Final de la Helsinki, care a servit ca fundament pentru crearea OSCE.
Leave a Reply