ARHIVA Power&Politics World

Sergey Markedonov: ”Experiența caucaziană a demonstrat tendința autorităților de a simplifica problemele din zonele cu turbulențe” (II)

March 23, 2013

*****

– Într-un raport recent publicat de CSIS, atragi atenția asupra unui aspect destul de îngrijorător: Cât de probabil este ca scenariul din Caucazul de Nord să se repete în regiunea Volga ? Analizând sursele ideologice și resursele de radicalism din regiunea Volga se poate previziona o creștere potențială a diferitelor forme de activități islamiste, nu numai în regiunile cu o populație majoritar musulmană din Rusia ?

S.M.: – Interesantă întrebare. Ai dreptate, de curând am adus în discuție de mai multe ori această problemă. Gravitatea situației decurge și din importanța strategică a acestei regiuni pentru Rusia ca un întreg. Aceasta este adesea numită “al doilea Baku” deoarece resursele de petrol și gaze din regiunea Volga sunt, respectiv, 13% și 12% din resursele rusești, iar cota sa din producția industrială a țării este de aproape 24%. Dar de găsirea unui răspuns adecvat la această întrebare, sunt preocupați nu doar experții din Rusia, ci de asemenea și specialiștii străini. În ciuda tuturor conflictelor dintre NATO și Rusia, la Ulyanovsk a fost deschis Centrul de Tranzit al Alianței Nord-Atlantice pentru transportul logistic militar dinspre Afganistan. Adăugați la aceasta faptul că în 2013, capitala Tatarstanului va găzdui a 27-a ediție a Universiadei, iar în anul 2015 – a 16-a ediție a Campionatului Mondial de sporturi nautice. În 2018, câteva orașe ale Districtului Federal Volga (Kazan, Samara, Nizhny Novgorod) vor găzdui meciurile Campionatului mondial de fotbal – un eveniment care este comparabil ca importanță cu Jocurile Olimpice. Astfel, asigurarea securității în regiunea Volga devine nu doar o chestiune de ordin intern, ci, de asemenea, de importanță internațională. Pentru o lungă perioadă de timp, situația din regiune s-a aflat la polul opus spre deosebire de procesele care au avut loc în Caucazul de Nord. Și a avut propriile motive, atât istorice și social-politice actuale. Regiunea Volga-Ural a fost mult mai integrată în proiectul statul rus (sub o varietate de idei și sloganuri). Fenomenul “Islamului tradițional” sau “loialității musulmane” s-a format aici ca urmare a numeroși factori. În luna septembrie 1788, unde este acum Districtul Federal Volga a apărut la Orenburg, prima adunare musulman-spirituală, care a devenit și prima experiență sistematică de interacțiune între autoritățile ruse și comunitatea musulmană. În anii 1990, Tatarstan și Bashkortostan, desigur, au creat o mulțime de probleme pentru guvernul federal, dar în căutarea unui model între suveranitatea republicană și rolul în cadrul componenței Rusiei, tema religioasă a fost împinsă în fundal. Părea că nu există premise serioase pentru ca semințele  radicalismului să prindă rădăcini în zona Volga, Ural și Komi. Spre deosebire de Caucaz, regiunea Volga a fost mult mai urbanizată și integrată cu restul Rusiei. În comparație cu municipalitățile europene, în zona Volga au existat cartiere musulmane, închise care au provocat inițial o anume insularitate religioasă și tendințe de xenofobie. Cu toate acestea, astăzi există multe semne de avertizare, inclusiv privind activitatea teroristă. Portretul unui islam informal și radical în regiunea Volga este extrem de multicolor. Datorită diversității sale este greu să vorbim despre un fenomen general. Renumitul expert pentru spațiul islamic post-sovietic Bairam Balchi descrie procesul de renaștere religioasă în fosta Uniune Sovietică, folosind o metaforă de succes, anume “globalizarea islamică”. Și într-adevăr, la începutul liberalizării politice și deschiderea frontierelor, foștii cetățeni sovietici au putea vedea nu doar “cele mai bune” realizări ale culturii populare, dar și tradițiile religioase, care, în țările și regiunile lor au fost anterior fie puțin cunoscută sau chiar cunoscute deloc. Și în aceeași regiune Volga, la începutul anilor 1990, existau vizionari susținători ai Salafismului (“Wahhabismului”). Patos lor critic întors împotriva “Islamului național” ca o profesie de credință, este asociat cu tradițiile populare tătare, bashkire. În contextul regiunii, ei au arătat lipsă de respect pentru persoanele în vârstă, considerându-le “ignoranți”, “retardați” în materie de religie, precum și pentru celebre sărbători naționale (cum ar fi “Sabantyi”). În plus față de Salafism, din regiunea Volga, în mijlocul anilor 1990 – începutul anilor 2000, au existat și susținători ai partidului religios-politic “Hizb ut-Tahrir al-Islami”. Astăzi, mulți jurnaliști și experți îi identifică cu “Wahhabiții”, ceea ce nu este tocmai corect. La urma urmei, în teorie și în practică, există o atitudine extrem de negativă față de susținătorii “Hizb ut-Tahrir al-Islami”, care respingând toate principiile retorice de partizanat și de partid, se axează pe necesitatea de a construi Califatul și dezmembrarea statului laic. De altfel, în multe privințe, datorită motivelor descrise mai sus aceștia nu au reușit să-și consolideze poziția în Caucazul de Nord. Aici ei s-au întâlnit nu doar cu rezistența autorităților locale, ci, de asemenea, cu respingerea Salafiștilor locali. Mai puțin activă și numeroasă în Districtul Federal Volga este neconvenționala “Tablighi Jamaat”. Ea se concentrează asupra conformității literale a normelor religioase. În plus, regiunea este un fel de ”acasă” (deși nu la fel de activ ca la începutul anilor 90) pentru susținătorii mișcărilor religioase de origine turcă, orientate spre “Islamul Turcic” și “islamizarea lumii turcice”, cum ar fi “Nurdzhular”. Experții indică, de asemenea, existența fenomenului pe care fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, la momentul când a fost numit șef al Ministerului de Interne îl numea “Islamul de beciuri și garaje”. Mai exact, acei locuitorii din orașe depresive și disfuncționale, sau cetățeni aflați la prima generație urbană (până mai ieri, locuitori ai comunităților rurale), care nu au relații sociale puternice, în regiunea Volga nu merg să trăiască ca asceții în munță, ci în subsoluri sau cluburi private, cu o orientare religioasă radicală clară. În acest context, este, de asemenea, necesar să constatăm lipsa unui sistem coerent al politicii de stat în sfera religiei. Și nu numai în regiunea Volga, desigur. De fapt, “direcția islamică” a fost redusă la transferul de putere către oficialii recunoscuți de Consiliul religios musulman. Cu toate acestea, încă de la începutul prăbușirii Uniunii Sovietice, aceste structuri s-au aflat de multe ori în mijlocul a numeroase scandaluri, diferende și confruntări. Muftiii adesea au utilizat lupta unul împotriva altuia, cu surse dubioase financiare și aliați la fel de dubioși. Ca și în cazul Caucazului de Nord afectat de lipsa de calitate a politicilor de stat naționale și religioase. Astăzi regiunea Volga este departe de a deveni al doilea Caucaz de Nord. Această regiune este mult mai bine integrată în toate procesele națiunii ruse, iar poporul rus nu o percepe ca pe o suburbie, în contrast cu Caucazul. Cu toate acestea, experiența caucaziană a demonstrat o tendință a autorităților ruse de a simplifica problemele din zonele cu turbulențe fără a ține cont pe deplin de multe nuanțe și detalii. Fără îndoială, trebuie o opoziție dură și fără compromisuri împotriva terorismului în toată țara, indiferent dacă acesta înseamnă Volga, Ural sau Caucaz. Cu toate acestea însă, fără o schimbare în realitatea socială, îmbunătățirea calității și a profesionalismului managerilor locali și a forțelor de securitate, precum și reducerea corupției,  măsurile împotriva teroriștilor nu sunt foarte eficiente, deoarece terenul propice pentru incubarea extremismului va continua.

– O scurtă privire și spre Caucazul de Sud. Abordarea care a dominat atitudinea Teheranului față de problema Nagorno Karabagh a făcut ca relația dintre Iran și Azerbaidjan să rămână tensionată. Aliyev însuși, potrivit unor surse Wikileaks, este alarmat de ascensiunea Teheranului: “Iranul subminează în continuare eforturile de la Baku de a rezolva conflictul din Nagorno Karabah și avertizează Azerbaidjan privind atitudinea pro-americană”. Poate Iranul avea un impact serios în derularea evenimentelor în această zonă ?

 S.M.: – Politica iranienă în Caucazul de Sud este multidimensională. Aici elementele de “retorica revoluționară” sunt infuzate cu o doză de pragmatism. Deși astăzi Iran își demonstrează angajamentul de a juca în jocul geopolitic global, rămâne în primul rând o putere regională, care are o poziție importantă în Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Caucaz. Din punct de vedere istoric, ambițiile Iranului sunt centrate în special în Golful Persic. Cu toate acestea, importanța regiunii Caucazului a fost în mod tradițional și rămâne ridicată pentru Iran. Iranul are 660 km de granița cu Armenia și Azerbaidjan. Și de-a lungul anilor președinției lui Ahmadinejad direcția caucaziană a politicii iraniene s-a intensificat în mod semnificativ.

– Care este accentul principal al politicii Teheranului în regiune?

S.M.: – În primul rând, Iranul este extrem de sensibil la apariția în vecinătatea sa a oricăror jucători externi. Problemele regiunii, în ceea ce privește conducerea republicilor islamice ar trebui să fie soluționate de către republicile caucaziene, precum și de cele trei state vecine, care timp de secole au fost implicate în dezvoltarea politică și socio-economică a Caucazului. Este vorba, desigur, despre Iran, Turcia și Rusia. De aici și preocuparea extremă a Teheranului privind prezența americană și britanică, în Marea Caspică, prin crearea Grupului de la Minsk (co-prezidat, în afară de Rusia, de SUA și Franța), pentru mediere în domeniul conflictului din Nagorno-Karabah. În această privință, nu a fost întâmplător faptul că Iranul este singura țară care declară inacceptabile pentru interesele ei, “reformularea principiilor de la Madrid”, pentru soluționarea pe termen lung a conflictului armeano-azer, deoarece acestea implică plasarea forțelor internaționale de menținere a păcii în regiunea menționată. Acest lucru ridică probleme legate de Iran, care reclamă că forțele străine vor fi folosite ca o rampă de lansare împotriva intereselor iraniene. Cu toate acestea, mulți experți iranieni cred că Moscova, axată acum pe rezolvarea propriilor probleme interne, nu este suficient de puternică pentru a apăra Marea Caspică și Caucazul de atacurile externe.

În al doilea rând, Teheran vede multele probleme din Caucaz ca pe o continuare a jocurilor geopolitice din Orientul Mijlociu. Prin urmare, nu e de mirare tensiunea dintre Iran și țările din Caucaz asupra dezvoltării relațiilor cu statul evreu. Acest lucru este valabil mai ales privind cooperarea dintre Azerbaidjan și Israel.

În al treilea rând, Teheranul este un susținător al status quo-ului existent în Caucazul de Sud. Mișcări bruște, cum ar fi sprijinul dat minorităților etnice și politica de auto-determinare, o schimbare a frontierelor de stat, pentru autoritățile iraniene nu sunt binevenite. Trebuie menționat că Iranul, deși este adversarul consacrat al Occidentului și Israelului, cu toate acestea, paradoxal, și-a exprimat solidaritatea cu ei prin refuzul public de a recunoaște independența Abhaziei și a Osetiei de Sud. Decizie politică și diplomatică din care putem să înțelegem de ce și pretențiile de la Azerbaidjanul vecin (aflat într-o situație similară Georgiei) nu sunt puține și acuzațiile așijderea (contacte de sprijin cu marea comunitate azeră din Iran, cooperarea Baku cu SUA și Israel); totuși Teheranul încearcă să nu treacă de “linia roșie”. Dovada concretă fiind vizita făcută de Ahmadinejad la Baku, în luna octombrie a anului trecut. Și aceasta după o serie de scandaluri de spionaj și învinuiri. În relațiile bilaterale cu statele din Caucazul sudic Iranul preferă să se bazeze mai mult pe auto-interesul național decât pe dogma religioasă. În Azerbaidjan, la fel ca în Iran, majoritatea o reprezintă componenta șiită a islamului. Cu toate acestea, parteneriatul autorităților de la Baku cu SUA și Israel forțează adesea Teheranul de a pune deoparte ideea de “frăție religioasă”. În schimb, relațiile cu  Armenia creștină, sau cu pro-americana Georgie (în 2010 cele două părți au decis abolirea regimului de vize) dovedesc prevalența auto-interesului național față de problemele legate de “puritatea credinței.”

– Cum sunt însă relațiile cu Rusia ?

S.M.: – Relațiile ruso-iraniene, bineînțeles că nu se limitează la contextul caucazian. Teheranul și Moscova au o istorică și complexă cooperare bilaterală. Foarte des, dincolo de fațada de reuniuni periodice și asigurări de sprijin reciproc se ascund numeroase contradicții. Cu toate acestea, în ceea ce privește islamismul nord-caucazian, politicienii și experții de la Teheran țin să sublinieze faptul că ideologic Șiismul nu este legat de Salafism (curent religios care sprijină un alt adversar istoric al Iranului – Arabia Saudită). Dar, pe de altă parte, nu poate omis sprijinul Iranului către diverse organizații islamiste (“Hezbollah”), care sunt pregătite să ia în considerare posibilitatea de a avea islamiștii caucazieni drept aliați. În orice caz, pragmatismul politicii iraniene în Caucaz este destul de vizibil. Și acest lucru trebuie să fie luat în considerare atunci când se analizează posibilele linii de conduită externă pentru această țară. Mai ales că și în alte contexte regionale (Asia Centrală) Teheranul acționează adesea bazat pe motive raționale, și nu doar pe o neeficientă exaltare religioasă.

One response to “Sergey Markedonov: ”Experiența caucaziană a demonstrat tendința autorităților de a simplifica problemele din zonele cu turbulențe” (II)”

1. Сергей Маркедонов: ”Вопрос об анти-ракетной защите (ПРО) чрезмерно политизирован по обе стороны Атлантики” | Power&Politics World says:

   April 3, 2013 at 5:42 pm

   […] Versiunea în limba română pe site-ul http://www.powerpolitics.ro – aici (I) și aici (II). […]

   Reply