Slovenia – alegeri anticipate. Premierul Alenka Bratusek a demisionat

May 5, 2014

Premierul sloven Alenka Bratusek şi-a depus demisia, luni, aşa cum anunţase, un gest care deschide calea alegerilor anticipate, probabil înainte de începerea verii, în această ţară mică din zona euro cu economie în plină convalescenţă.

Îmi înaintez demisia şi vă rog să informaţi cât mai repede posibil Parlamentul”, scrie Bratusek în scrisoarea sa de demisie înmânată preşedintelui Parlamentului, Janko Veber, publicată pe contul său de Facebook.

“Dacă fiecare crede ceea ce spune, atunci vom avea alegeri înainte de începerea verii” a mai precizat Bratusek.

Bratusek, în vârstă de 44 de ani, a anunţat sâmbătă că îşi va depune demisia luni, la încheierea unei reuniuni cu oficiali din trei partide ale coaliţiei guvernamentale. Aceştia din urmă vor să scurteze procedurile legale pentru a permite organizarea scrutinului la 22 iunie, notează Mediafax.

Bratusek a anunţat săptămâna trecută că nu va putea să mai ocupe postul de şef al Guvernului după ce a fost dezavuată de propriul partid, Slovenia Pozitivă (PS). În timpul unui congres, ea a pierdut preşedinţia partidului în favoarea lui Zoran Jankovici, fondatorul partidului şi primarul capitalei Ljubljana, care a fost nevoit să renunţe la conducerea PS după acuzaţiile de fraudă fiscală şi corupţie.

Alenka Bratusek a ajuns la putere în martie 2013, şi imediat a lansat un vast program de austeritate şi un plan de privatizare a companiilor publice pentru a reduce deficitul şi a ieşi din recesiunea în care a intrat în 2011.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new