ARHIVA Power&Politics World

Spre o Uniune Europeană unită sau spre una divizată ?

October 2, 2017

Vasile Roman

Liderii Uniunii Europene (în special președintele Comisiei Uniunii) transmit un mesaj care ne duce cu gândul că Uniunea Europeană are posibilitatea să se reformeze și să urmeze drumul federalizării.

Mesajul președintelui Franței Macron (transmis tinerilor de la Sorbona), ne duce spre același obiectiv, ba mai mult liniile directoare pe care ni le propune (securitate și apărare comună, sistem juridic și financiar mai puternic controlat) induce ideea că se pregătește ceva de durată.

Reacțiile liderilor politici olandezi, germani, austrieci și de ce nu unguri și polonezi ne duc cu gândul că proiecțiile unionale se află în contradicție cu percepțiile naționale.

Pentru a întări Uniunea Europeană trebui să ne gândim la ce ne unește  (pentru a folosi partea bună pentru construcție)  și ce ne dezbină (pentru a armoniza așteptările).

Analizând elementele de unitate constatăm că avem câteva puncte tari.

1. Ne unește faptul că timp de peste 70 de ani nu am avut un conflict major pe teritoriul Europei (cu excepția revoluțiilor din Ungaria din 1956, din Cehoslovacia din 1968 și din foata Iugoslavie din anii 1990). Această realitate are valabilitate la cei care au trăit vremea războiului rece și care nu iși doresc o revenire la confruntarte, dar sunt slab percepute de noua generație (care nesuferind atrocități a devenit mai puțin prețuitoare de pace).
2. Suntem mai uniți (cel puțin economic) pentru că am constatat că China este extrem de incisivă în comerțul mondial, că dezvoltă relații economice cu Rusia și că investește mult în cercetare, ceea ce o face un redutabil concurent pe piață.
3. Atitudinea Rusiei pare să fie un alt liant (chiar dacă nu și pentru Germania), pentru că urmele (lăsate în memoria generației anilor mijlocului de secol XX) comportamentului impulsiv, discrețional, naționalist și mai mult violent, ne face să avem mai puțină încredere în liderii de la Berlin. Mai nou atitudinea agresivă, de putere revanșardă (dată de acțiunea din Crimeea) și ceea de folosire a energiei ca armă,  ne face să gândim că împreună suntem mai puternici.
4. Faptul că suntem creștini sau majoritari creștini ne face să credem că suntem mai uniți și că împărtășim aceleași valori care țin de morală. Aici trebuie subliniat că prin politicall correctnes se pare că valorile creștine (în special cele care țin de familie și de laicitatea statului familie) sunt puse în discuție prin larghețea cu care unele state au legalizat căsătoriile între persoane de același sex sau au renunțat la insemene religioase pentru a nu provoca populația musulmană.
5. Ne unesc valorile politice și sociale care vorbesc despre liberalism, drepturile omului, multiculturalism și despre economia de piață. Dar poate că și aici avem probleme de interpretare.

Privind spre ceea ce ne dezbină putem constata că avem adversari atât în interior cât și în exterior, care la rându-le au găsit o formulă a complementarității acțiunii.

1. Unul dintre adversarii din interior este birocrația europeană, care deși nu sclipește de o mare inteligență (nu în întreg, dar în partea ce ține de reprezentarea națională putem spune că nu au fost trimise eleitele care să lucrezele la Bruxel) și care se comportă într-un mod care dă nota ruperii de realitate.
2. Tot în zona adversității se află și comportamentul companiilor multinaționale (europen), care tratează (prin calitatea produselor) țările din estul uniunii ca fiind consumatori de mâna a doua, așa cum sunt considerați și muncitorii din aceste state (fie că muncesc în țara lor sau în alt stat).
3. Adversar este și comportamentul unor state (cum este Germania) și care pun pe prim plan mersul economiei naționale, realizând concesii și compromisuri în politica externă care afectează unitatea de acțiune în relația cu terții.
4. Slăbiciunea guvernării unor state,marcate de crize ce se datorează corupției (cum este România sau Grecia) se reflectă ca un element ce dezbină Uniunea Europeană nu pentru că ar face-o o excepție a cleptomaniei (specifică multor state europene) ci pentru că ea este elementul de sinteză pentru subdezvoltarea statelor și acutizării diferențelor economice.
5. Subterfugiile legislative pe care unele state (cum este Polonia sau Ungaria) le utilizează pentru a dezvolta un spirit autocratic (incluzând justiția), care pentru moment pare să satisfacă așteptările sociale, dar care pentru viitor poate fi germenele dictaturilor.
6. Tot din zona interioară vine și problema reprezentării democratice în Parlamentul Uniunii Europene (care din nefericire nu are mari puteri când se analizează bugetul), unde reprezentanțiim naționali se contopesc în cadrul partidelor europene uitând să militeze pentru societatea din care vin sau pentru un bine comun european, rezumându-se la a face politici dictate de state cu potențial politic și economic puternic.
7. Lipsa unei viziuni atât din partea germană cât și din cea franceză, coroborată cu atitudini de neimplicare din parte italienilor și spaniolilor fac ca toate deciziile să fie fragmentate, reluate, trunchiate și de multe ori stopate pentru că ele nu găsesc acordul tuturor liderilor politici.

Din exterior lucrurile nu arată mai bine pentru că nici o putere regională sau globală nu își dorește o uniune puternică, fie în plan economic, politic  sau de securitate.

1. Rusia este un adversar vizibil al unității europene pornind de la faptul că istoric nu dorește ca Uniunea europeană să se extindă în spațiul fostei uniuni Sovietice și mai mult ea însăși caută să debușeze pe o piață mai extinsă. Rusia nu ezită să sape la temelia uniunii folosind deopotrivă pe cei puterni sau pe cei slabi (fie că vorbim de Germania sau de Ungaria), arătându-le permanent o clară predispoziție pe aranjamente economice din zona energiei. Rusia nu se limitează doar la contractele economice ci caută să se prezinte ca un model de guvernare a democrației elitiste care păstrează și protejează valorile tradiționale ale vechiului continent (familia, naționalismul, valorile creștine) și îndeamnă statele să i se alăture în lupta cu extremismul islamic.
2. Nici America nu este un susținător al unității europene (chiar dacă în mandatul președintelui Obama acest fapt a vea o manifesstare inversă), nu doar pentru că președintele Trump dorește să vadă America pe primul loc. SUA realizează că o uniune puternică politic și economic poate deveni o uniune puternică și din punct de vedere militar, ceea ce ar face ca NATO să devină o organizație mai mult politică decât militară și rolul americanilor ar fi diminuat. SUA nu rămâne în expectativă și acționează pentru a creea acel Intermarium (în care Polonia să fie jucătorul principal), care să lege într-un cordon sanitar (care să îngrădească Rusia) țările din estul Europei (foste comuniste și care au o frică viscerală de Rusia).
3. Nici China nu este un mare susținător al Uniunii Europene și nu pentru că o vede ca un pericol ci pentru uniunea nu vrea să privescă la China ca la un partener pe termen lung ci o privește ca un adversar economic. O Chină în care a zecea parte din populație este de religie creștină, o țară în care valorile umane tind să devină model recomandat de comportare pentru armonia dintre om și lume, este lăsată la ușa uniunii ca un stat de rând.
4. Turcia, din postura de candidat la postura de membru unional a trecut, recent, în poziția de adversar redutabil al acesteia nu doar pentru că vorbim de regimul autoritar a lui Erdogan, cât despre comportamentul lipsit de unitate și continuitate al Uniunii Europene în ultimii zece ani. Turcia știe să submineze (alături de Rusia), atât din interior (prin votul musulmanilor, în special cei din Germania), cât și din exterior (prin dirijarea fluxurilor de imigranți), cu scopul clar de a arăta că ideile lui Ataturk au fost înlocuite cu ideile imperialismului otoman. Turcia știe să exploateze slăbiciunea uniunii europene și dezvoltă relații politice și economice cu proximitatea acesteia (în special cu statele din Parteneriatul Estic al UE).

O rețetă pentru unitatea uniunii și progresul acesteia nu există și nu pentru că nu sunt modele (SUA poate fi unul dintre ele) ci pentru că statele nu au aceeași percepție despre nevoi (unii vorbesc despre finanții alții despre securitate), nu au aceeași relației cu amenințările (unii văd pericol în Rusia, alții în imigrație), nu au aceleași idealuri (unii vor bunăstare cu orice preț în timp ce alții vorbesc despre dezvoltare durabilă), nu au aceeași cultură (unii sunt gata să renunțe la libertăți pentru stabilitate) și mai mult nu avem același portret psiho-social (ceea ce pentru unii este corupție, pentru alții este mod de supravețuire).

Europa nu are nevoie de rețete, pentru că ea are nevoie de lideri care să reformeze paradigma, care să debirocratizeze acolo unde este nevoie și să întărească birocrația acolo unde realitățile o cer.

Uniunea Europeana are acum șansa (dată de modul în care Marea Britanie arată ce nu este bun) să se restructureze renunțând la un confederalism lipsit de consistență și îndreptându-se spre federalizare.

Pentru a realiza un asemenea proiect Uniunea Europeană trebuie să renunțe la frustrări politice, să se debaraseze de percepția că unii sunt mai buni decât ceilalți, să înceteze cu trădările politice pentru meschine interese economice și mai mult să trezească în cetățenii fiecărui stat ideea că merită să lupte pentru unitate.

Dacă nici pericolul islamizării, nici comportamentul Rusiei, nici politica americană (egoistă) și nici activismul statelor nu va trezi lideri cu viziune, care să gândească pentru toți europenii, atunci nu putem decât să așteptăm sfârșitul (exit-uri), care cu siguranță nu este departe.