ARHIVA Power&Politics World

Supremația unipolară a ajuns la scadență. New rules or No rules ?

October 3, 2015

Gabriela Ioniță

Prezența liderului de la Kremlin la reuniunea anuală – și de aniversare a 70 de ani de existență – a Organizației Națiunilor Unite, după 10 ani de absență și în contextul tensiunilor ajunse deja în fază cronică între Federația Rusă și SUA, a generat multiple speculații și așteptări cu privire la discursul ce urma să fie livrat celor peste 150 de lideri de stat și de guvern prezenți la cartierul general al ONU de la New York.

Cu toate acestea, Vladimir Putin nu a strălucit ca în 2007 la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței de Securitate de la Munchen. Discursul său de la New York a fost liniar și previzibil, reluând succint principalele teme și preocupări de politică externă ale comunității internaționale.

Surprinzător chiar, Putin a ajuns la timp pentru propriul discurs și a depășit cu doar 8 minute timpul alocat de organizatori – cam jumătate din cel al discursului omologului său de la Casa Albă.

O primă observație: Dacă din întâmplare un organizator ar fi încurcat foile cu discursurile celor doi lideri, cu siguranță nu i-ar fi fost ușor să recunoască ale cui sunt fiecare din ele.

”Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe. Pe baza acestui principiu, vedem cum unele mari puteri se afirmă în moduri care intră în contradicţie cu legislaţia internaţională. Ni se spune că astfel de acţiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, că acesta este singurul mod de combatere a terorismului.”

“Este necesară o largă coaliție internațională împotriva terorismului. (…) Suntem pregătiți să lucrăm cu partenerii noștri, cât timp există consens, însă încercările de a submina autoritatea ONU sunt extrem de periculoase. În acest fel vom ajunge la o lume dominată de egoism, și nu de muncă colectivă. Țări independente ar fi înlocuite de protectorate și ar avea teritoriile controlate din exterior.”

Nu-i așa că sunteți convinși că primul paragraf îi aparține lui Vladimir Putin și cel de-al doilea lui Barack Obama ? Ei, bine, lucrurile stau tocmai invers. Însă în vreme ce Obama s-a concentrat excesiv pe acuze la adresa Rusiei (personal am numărat de vreo 7 ori Rusia, Rusia, Rusia…), Putin a venit cu o propunere concretă pentru soluționarea situației grave din Orientul Mijlociu.

Ideile principale ale discursului președintelui rus Vladimir Putin:

– Bashar al-Assad este parte a soluției privind conflictul din Siria și lupta împotriva teroriștilor Statului Islamic; “Trebuie sa admitem ca nimeni, în afară de Assad și milițiile sale guvernamentale, nu se luptă cu adevărat cu ISIS în Siria” a spus Putin.

– Se impune constituirea unei coaliții similare cu cea împotriva lui Hitler pentru a lupta împotriva terorismului.

– Exportul “așa-numitelor revoluții democratice” nu au adus stabilitate ci au condus la violență, sărăcie și dezastru social.‘ Problemele politice, sociale se amplificau demult în această regiune, oamenii de acolo doreau, desigur, schimbări. Însă ce s-a intamplat în realitate? O ingerință agresivă din străinătate a dus la aceea ca în locul reformelor așteptate, instituțiile democratice și modul de viață au fost pur și simplu distruse. În loc de triumf al democrației și de progres au apărut violența, sărăcia, catastrofa socială, iar pe drepturile omului, inclusiv pe dreptul la viață, nu se pune preț deloc’ a spus Putin.

– Deși nu a nominalizat direct SUA, președintele rus a cerut ca acei care au creat situația conflictuală din Orientul Mijlociu și au permis propagarea terorismului, l-au finanțat și înarmat, trebuie să răspundă pentru acțiunile lor.

Comparațiile imediate între discursul președintelui american Barack Obama și cel al lui Vladimir Putin au înclinat balanța aprecierilor în favoarea liderului de la Casa Albă (care, de asemenea surprinzător nu a mai fost dependent de prompter !). În mod evident, cei obișnuiți cu declarațiile publice ale președintelui rus – de la interviurile acordate unor agenții globale de știri și până la celebrele sale conferințe de presă de câte 3-4 ore – știu că acesta se simte mereu în largul său atunci când e vorba de politica externă a Rusiei. Și atunci care să fie explicația prestației sale ”short” & ”soft” de la New York ? Poate cumva strategia sa a fost alta ? Ei, bine, se pare că din participările la spectacolele Teatrului Balșoi din Moscova Vladimir Putin a învățat un aspect esențial: importanța corpului de balet pentru valorizarea prim-solistului.

♦♦♦

Discursul președintelui SUA, Barack Obama a reiterat o idee fixă care în contextul actual nu face decât să încline balanța în favoarea Rusiei: soluționarea conflictului și tranziția din Siria trebuie să înceapă cu plecarea lui Bashar al-Assad.

Aruncând o privire pe cronologia evenimentului putem observa unele indicii care țin mai degrabă de ceea ce îndeobște numim ”culisele” evenimentului. În timp ce Barack Obama urca la tribuna ONU, liderul Iranului și-a luat delegația și a purces la discuțiile cu prim ministrul britanic David Cameron iar avionul lui Vladimir Putin abia ateriza la New York. Totuși președintele rus, celebru pentru lipsa de punctualitate, s-a mișcat suficient de repede pentru a onora cu prezența sa discursul liderului chinez Xi Jinping, exact în momentul în care omologul său american părăsea incinta. Barack Obama a revenit mai târziu, după discursul liderului iranian, Hassan Rouhani, când Putin a plecat la întâlnirile bilaterale planificate cu liderul Cubei, apoi cu PM Irakului, cu președintele iranian și PM japonez. Desigur, în cadrul unui eveniment de o asemenea amploare în marja căruia au loc zeci și zeci de întâlniri bilaterale, astfel de ”desincronizări” pot fi considerate până la un punct normale. Totuși când ele se întâmplă la nivelul primilor lideri ai planetei, reprezintă și semnale privind relațiile diplomatice dintre țările respective. Și posibile repoziționări.

În cazul de față este ușor de observat ”solidaritatea” Rusiei cu China și Iranul, secondate ce-i drept mai discret de India și Brazilia. Important de remarcat, dacă țările din BRICS sunt tot mai vocale în ultimii ani și revendică locuri privilegiate la masa puterii, Iranul – după acordul din această vară privind dosarul său nuclear – face pași fermi în a-și reconfirma importanța strategică și economică. Iar asta s-a văzut din plin la reuniunea ONU și în întâlnirile bilaterale ale președintelui Rouhani.

Concluzia principală a primei zile a reuniunii plenare a ONU: triada China – Rusia – Iran – au transmis în principal același tip de mesaje către comunitatea internațională și un mesaj unic către US. Mesaj a cărui idee principală a fost: Rezolvați-vă problemele voastre și încetați să le mai impuneți altora cum să trăiască. Fiecare țară are structura, concepțiile și cultura sa proprie în funcție de care trebuie să-și rezolve problemele. Deciziile voastre au fost greșite și acum, iată, trebuie să lucrăm toți pentru rezolvarea problemelor generate de voi cu revoluțiile colorate, primăvara arabă și exportul de democrație. Pe un astfel de mesaj unic a mizat Putin și se pare că i-a reușit, în timp ce partenerii tradiționali ai US – în principal cei europeni – au continuat să aibă opinii contradictorii.

Mai mult, nota comună a discursurilor celor trei lideri certifică un fapt pe care însăși SUA pare a-l recunoaște prin vocea liderului său, Barack Obama (”America nu poate rezolva toate problemele altor state”): supremația – militară și ideologică – a Americii și-a atins limitele. Mai mult, deciziile SUA din ultimele două decenii și jumătate – sprijinite rațional sau doar în virtutea inerției sau a presiunilor politice și economice de către partenerii europeni – nu au făcut sistemul global mai sigur, mai stabil, cu probleme mai ușor de gestionat. Supremația unipolară – în ultimul deceniu din ce în ce mai mult doar în plan propagandistic – a ajuns la scadență. Ce urmează ?

~New rules or No rules ?~ s-au întrebat în urmă cu un an experții reuniți în cadrul celei de-a 11-a ediții a Clubului Valdai. Concluziile dezbaterii au fost mai degrabă indecise, majoritatea experților admițând că e greu predictibilă turnura viitoare a evenimentelor într-un mediu ”bruiat” de exploziile bombardamentelor din Ucraina vecină Rusiei. E drept, cursul evenimentelor a căpătat o dinamică accelerată, influențată și de fenomenul concret și clar perceptibil al globalizării. Dar cu siguranță globalizarea nu a schimbat, ba din contră pare că a funcționat ca un catalizator pentru vechile tipare și comportamente ale principalilor actori globali. Discursul lui Putin însă – potrivit tradiției liderul de la Kremlin s-a alăturat pentru o zi celor peste 100 de experți – a fost de o franchețe aproape complet nediplomatică. Și a oferit multe indicii pe care azi suntem pe cale să le vedem puse în practică, indicii pe care Occidentul – și în principal US – pare că a ratat cu brio să le descifreze la timp. Poate și pentru că mulți experți au considerat cuvintele președintelui rus drept un răspuns la sancțiunile impuse Rusiei pentru intervenția din Ucraina.

Potrivit președintelui rus, „Lumea unipolară – rezultată după încheierea Războiului Rece – nu este decât un mijloc prin care se justifică dictaturile asupra oamenilor și țărilor”. Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine. Nu mai există nici o garanție internaționala de securitate. Drept pentru care se impune schimbarea ordinii mondiale unipolare cu una nouă, multipolară. Ceea ce va necesita nu doar o redefinire a principalelor concepte și reguli ale relațiilor internaționale, ci și o retrasare a sferelor de influență. Un joc în primă fază – dacă situația impune !? – fără reguli. Aceasta pare să fie faza la care deja asistăm în prezent. Cât timp va dura și cât de rău ar putea degenera lucrurile ? Dificil de precizat cu exactitate. Abia apoi vom putea vorbi despre crearea unui sistem al „angajamentelor reciproce”, al unor interdependențe egalitare. Noua ordine mondială înseamnă în viziunea lui Putin armonizarea intereselor, abținerea de la orice acțiune unilaterală cu respectarea deplină a suveranității altor națiuni, un comportament cumpătat și unele inerente compromisuri. Discursul de la ONU a fost versiunea concentrată a celui de mai jos. Care probabil mai trebuie revăzut/recitit de analiștii și experții în domeniu.