Archive

August 1, 2015

Franța va plăti 1 miliard de euro despăgubiri Rusiei

, by ppw

Franţa şi Rusia vor rezilia contractul Mistral, care prevedea livrarea către Marina rusă a două nave de război din clasa Mistral. După luni de negocieri, presa de la Moscova, citând surse de la Kremlin, a anunțat că Parisul a acceptat să plătească despăgubiri pentru că nu a onorat acest contract. Suma ce urmează a fi […]

July 29, 2014

Vladimir Putin: ”Consolidarea Flotei din Marea Neagră, o prioritate a Rusiei”

, by ppw

Întărirea capacităților Flotei din Marea Neagră este una dintre principalele priorități ale Rusiei, a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin, la Severodvinsk (nord), unde a participat la ceremoniile ocazionate de Ziua marinei ruse, relatează agenția de presă RIA Novosti. ‘Printre prioritățile noastre figurează, în special, întărirea capacității de luptă a Flotei ruse din Marea Neagră’, […]

March 2, 2014

Politica puterii militare rusești în Ucraina

, by ppw

Hari Bucur-Marcu

Lăsând la o parte supoziția existenței și desfășurării unui plan ruses de dezmembrare a Ucrainei, ceea ce vedem zilele acestea, cu Moscova trimițând pe străzile ucrainene trupe fără însemne naționale și declarându-și intențiile de sporire a prezenței sale militare în Crimeea, nu este altceva decât expresia unei politici de angajare a puterii militare […]

August 21, 2012

S-au încheiat exercițiile navale BLACKSEAFOR; urmează Doverie – 2012

, by ppw

În perioada 6 – 21 august 2012 în Marea Neagră se desfășoară cea de-a 12 ediție a exercițiilor grupării de cooperare navală BLACKSEAFOR la care au participat Bulgaria, Rusia, România, Turcia şi Ucraina. Activităţile grupării navale cuprind exerciţii navale de apărare colectivă, căutare şi salvare a oamenilor căzuţi în apă, intervenţie pentru ajutorarea unei nave […]

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new