Trigonometrii socio-politice! (I)

January 12, 2015

Sorin Ardelean – London, UK

Evenimentele de la Paris din ultima săptămână au avut cu certitudine darul de a reconfigura agenda publică. Și ca de obicei, unghiurile de abordare ale aceleiași probleme au fost diferite, opiniile emise aparținând unui larg spectru socio-politic. Fără a încerca să mai emit și eu un nou punct de vedere asupra celor întâmplate, vă propun doar să ne uităm un pic la principalele opinii deja exprimate în spațiul public și să le trecem prin filtrul rațiunii proprii.

1. Atacul din redacția Charlie Hebdo: un atac la libertatea de exprimare

Această prezumție se bazează pe faptul că atacul este justificat de o răzbunare pentru publicarea repetată a unor caricaturi, comentarii si/sau texte considerate ofensatoare la adresa lui Allah, dar și a culturii islamice în ansamblul ei, de către 23% din populația mondială, atât cât reprezintă membrii aparținători acestei culturi.

Dacă este adevarată prezumția și având în vedere provocarea repetată, în realitate, avem de-a face cu un atac provocat prin ofensarea valorilor unei culturi și nu împotriva dreptului la liberă exprimare! Căci nu de libertatea de exprimare au fost ofensați, ci de ceea ce ei au spus, în mod repetat, respectiv că acele texte sau caricaturi reprezintă o insultă la adresa valorilor lor.

Dacă dimpotrivă, prezumția este falsă, atunci care este legătura cu libertatea de exprimare?! În această a doua situație aveam de-a face doar cu o crimă ordinară, a unui grup extremist, comisă cu scopul vădit de a atrage publicitate și de a crea panică. Acțiunea este de natură teroristă, deoarece scopul final este acela de a genera haos si a instala anarhia.  Deci și în această a doua variantă nu putem vorbi de un atac la adresa libertății de exprimare. Astfel, cel puțin pentru mine, întrebarea rămâne: a fost atacul asupra membrilor redacției Charlie Hebdo un atac la libertatea de exprimare?

2. Un alt unghi de abordare a fost acela care zicea că indiferent de provocări, tinerii islamiști nu aveau dreptul de a pune mâna pe armă și să-i ucidă pe cei din redacția Charlie Hedbo.

Primul impuls este să zici, din toată inima și cu toată convingerea, corect! Ca membru al culturii occidentale și eu sunt de acord cu principiul ”Fiat iustitia, et pereat mundus!”  Suntem învățați de mici că nimeni nu este mai presus de lege, că domnia legii este esențială pentru o societate civilizată și un stat de drept dar și că nu putem să ne facem singuri dreptate, pentru că altfel nu am mai putea vorbi de o domnie a legii. Deci, toate aceste norme sunt cât se poate de corecte pentru noi. Numai că, noi, cei care împărtășim aceste valori, reprezentăm aproximativ 31% din populația planetei.

O întrebare pertinentă în acest context este: sunt aceste norme la fel de corecte și pentru ceilalti, pentru restul, reprezentând aproximativ 69% din populația acestei lumi?

Procesul de globalizare ne-a adus în contact direct cu membrii unor culturi diferite de a noastră. Comunicarea interculturală este un proces extrem de delicat în care aroganța nu are ce căuta. Ori, în afară de propria aroganță, de ce anume, mai exact, ar trebui să considerăm firesc că normele și valorile culturii noastre sunt obligatoriu simetrice cu cele ale celorlalte culturi?

Cum facem acum dacă, în cazul musulmanilor, de exemplu, cultura lor spune că este o mare onoare executarea martiratului în apărarea numelui lui Allah sau, după caz, pedepsirea blasfemiatorilor? Ne apucăm să-i exterminăm noi profilactic, numai pentru că normele lor nu sunt compatibile cu ale culturii noastre si pentru a elimina astfel un posibil element de conflict? Ne-ar face pe noi mai civilizați acest lucru? Ori mai superiori? Avem noi dreptul, de exemplu, să ne apucăm să ”reeducăm” acum circa 23% din populația planetei impunându-le normele propriei noastre culturi? Si dacă da, de ce să ne limităm la doar 23% din populația planetei, cât reprezintă populația musulmană și nu pe toți ceilalți?

Așa cum am menționat mai devreme, acestă abordare este una cât se poate de arogantă! Arogantă pentru că ea, de fapt, se bazează pe superioritatea culturii  noastre față de celelalte culturi, în condițiile în care, în lipsa unor criterii obiective universal recunoscute de către toți, nimeni nu poate dovedi indubitabil superioritatea unei culturi în detrimentul celorlalte! Ori, în ciuda eforturilor de milenii ale omenirii, până în present, aceste criterii nu au putut fi stabilite!

Photo courtesy of REUTERS/Eric Gaillard

Ca atare, putem spune cât se poate de categoric că pentru noi nu este normal să punem mâna pe armă și să ne răzbunăm pe cei care ne-au supărat, omorându-i. Pentru cel puțin o parte dintre ceilalți, declarativ și faptic, se pare însă că este o onoare și o datorie sacră.

3. ”Fanatismul religios nu este compatibil cu sec. XXI” și, în plus ”Isalmul este o religie a iubirii!”

În teorie sună bine, doar că practica omoară. La propriu. Și acest lucru se întâmplă azi, în sec XXI. Iar dacă vă faceți iluzii ca acest lucru se întâmplă numai în Islamism, vă înșelați. Este valabil deopotrivă pentru toate religiile de pe pământ începând cu Creștinismul și terminând cu cel mai obscur și neînsemnat cult religios de pe Terra. Toate deopotrivă, au omorât și, din păcate, încă omoră în numele divinității pe care o proslăvesc, atât membrii aparținând propriului cult religios cât și ai celor aparținând altor culte.

Fanatismul a însoțit toate cultele religioase de-a lungul istoriei, încă de când a apărut conceptul de religie. El nu a dispărut niciodată și fenomenul în sine nu va dispărea complet vreodată, el însoțind deopotriva atât conceptul filosofic al religiei cât si filosofia religioasă.

4. ”Este un efect al laicizării excesive a statului francez!”

De acord că laicizarea statului a redus potențialul de oficializare/ justificare/ legalizare a practicilor extremismului religios, dar nu cred că ceea ce s-a întâmplat la Paris poate fi explicat astfel. Ateismul în sine, la bază, este un concept filosofic, la fel ca si religia. Așa cum spuneam mai sus, fanatismul nu va dispărea deoarece fanatismul va însoți orice curent filosofic. Astfel, vom găsi fanatici si printre atei, bestii cu chip de om gata să comită orori inimaginabile în numele acestei dogme, de exemplu, la fel cum vom găsi și de partea cealaltă.

Ideea pe care se bazează această teză este că tocmai această laicizare excisivă a statului francez a permis și tolerat pe teritoriul său, în numele unei libertăți de expresie dusă la extrem, apariția respectiv existența unei publicații, declarat ateistă, care a desconsiderat și jignit permanent toate curentele religioase majore din lume.

Ori tocmai această desconsiderare față de valorile altora, această insistență a lor  de a impune forma extremă a unui concept, corect principial de altfel pentru noi cei aparținând culturii occidentale, ar putea fi privit tot ca o formă a extremismului.

Astfel, urmând logica celor de mai sus, concluzia care s-ar impune ar fi că ceea ce s-a întâmplat la Paris în redacția Charlie Hebdo este rezultatul ciocnirii a două grupuri extremiste!

Rămâne să decideți voi dacă e așa ori ba, dar cu siguranță cei care consideră că autocenzura este nu numai benefică dar și necesară pentru a putea conviețui în pace și armonie cu ceilalți care au alte valori decât noi, vor tinde să îmbrățișeze acest punct de vedere.

Plecând de la această ultimă abordare și, desigur, dacă această teză ar fi cea adevărată, atunci tot ce s-a întâmplat la Paris ar putea fi redus la un mic si meschin conflict local, fără nicio miză strategică.

Ori, tocmai pentru că nimic nu este simplu în lumea în care trăim, acestă teză deranjeză în mod special pe toți aceia care își doresc și promovează o serie întreagă de concepte bazate pe nevoia de securitate.

Astfel, pe lângă abordările expuse mai sus au mai fost diferite alte abordări ce făceau trimitere la nevoia de securitate, abordări ce se doreau a fi o soluție de prevenție a actiunilor de genul celor petrecute în această săptamână la Paris. Asupra  acestor abordări mă voi referi în partea a doua a acestui material…

 (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new