Ucraina vrea reintroducerea regimului de vize pentru europeni
August 2, 2012
Ucraina vrea introducerea regimului de vize pentru europeni. Deputatul ucrainean, Valeri Konovaliuk declară că, din această cauza, bugetul Ucrainei este mai sărac cu circa 200 de milioane de dolari anual.
„În schimb, cetăţenii noştri stau la rând la ambasade, plătind pentru viza Schengen de două ori: preţul ei şi serviciile intermediarilor – în total circa 60 de euro de persoană. Însă nu există garanţii că ei vor obţine viza. MAE trebuie mai activ să apere interesele cetăţenilor Ucrainei”, a menţionat parlamentarul ucrainean.
Potrivit lui Konovaliuk, această problemă nu este una nouă. „Noi, în repetate rânduri, am atenţionat că procedura de eliberare a vizei Schengen devine mai complicată şi există foarte multe refuzuri pentru cetăţenii ucraineni. Există şi refuzuri nefondate, în pofida faptului că, acum 5 ani, Ucraina a anulat regimul de vize pentru europeni şi a întreprins mai multe acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize”, a mai relatat Konovaliuk.
Totodată, expertul Institutului pentru Politică Externă din cadrul Academiei Diplomatice de pe lângă MAE al Ucrainei, Alexandr Palii, susţine că, Ucraina primeşte refuz din partea statelor UE doar în 3-4% din cazuri. În schimb, există restricţii din partea unor state, însă acest lucru este legat nu de politica întregii Uniuni Europene, ci de politica ţărilor respective, mai adaugă acesta.
Leave a Reply