Uite cum mai trece anul…

May 8, 2013

Deși zice că nu este cazul să se vorbească despre așa ceva, domnul Ponta Victor, actualul și fostul premier recent al Guvernului României, pare măgulit, dacă nu chiar încântat de ideea că trebuie marcat un an de când a fost domnia sa uns șef de guvern, pentru prima dată în viața sa. Probabil, măgulirea sau încântarea își au originea în faptul că acest moment se întâmplă, tot pentru prima dată, și în istoria poporului român. Adică, se pare că, cel puțin în imaginația domniei sale, am fi cu toții martorii sau chiar părtașii unui moment istoric.

Realitatea este că aniversarea acestui an de guvernare Ponta nu are nimic aniversar în ea. În primul rând, vorbim nu de un Guvern Ponta care să fi împlinit un an de execuție, ci de două guverne Ponta care, împreună, administrează executiv Țara de un an încoace, pe când exercițiul fiecăruia dintre ele a durat doar câteva luni. În al doilea rând, domnul premier a dedicat majoritatea timpului din acest an cuceririi și consolidării puterii sale politice și de altă natură, în dauna sau pe seama guvernării propriu-zise. Și, în al treilea rând, de la începutul primei guvernări Ponta și până acum, lipsesc aproape cu desăvârșire orice obiective politice și administrative pe care aceste două guverne și le-ar fi propus iar noi ne-am fi putut uita la cum au fost ele îndeplinite, în acest an. Adică, oricare ar fi realizările acestei ori acestor două guvernări, ele sunt realizări doar pentru că așa convenim noi să le spunem și nu pentru că ele ar însemna îndeplinirea unor obiective, fie ele și parțiale sau de etapă.

Dacă ar fi să identificăm cea mai mare realizare a guvernării Ponta, ne-am putea opri la faptul că a înlocuit guvernările Boc-Ungureanu, îndeplinind astfel una dintre cele trei revendicări populare, „de piață”, formulate de demonstranții spontani pe străzile României, începând cu luna ianuarie 2012, respectiv cea de „Jos guvernul!” Pentru împrospătarea memoriei recente, celelalte două revendicări erau „Jos Băsescu„”, adică demisia ori demiterea președintelui în exercițiu al României și „alegeri anticipate!”, adică jos Parlamentul de atunci.

Și, tot pentru împrospătarea memoriei, ar trebui să ne amintim că nici una dintre aceste trei revendicări nu erau mofturi, ci manifestarea unor îngrijorări populare foarte serioase privind proasta guvernare, condimentată cu corupția instituționalizată și cu confiscarea domeniului public de o parte a așa-zisei clase politice. Acum un an, domnul Ponta Victor, proaspăt uns premier de președintele Băsescu Traian, avea două opțiuni. Prima era să înlocuiască proasta guvernare cu o mai bună guvernare, să reducă sau chiar să purceadă la curmarea corupției de stat și să redea domeniul public înapoi publicului ce ar fi trebuit să îl controleze prin formele democratice consacrate de administrare a respectivului domeniu.

A doua opțiune era să înlocuiască de la cârma de atunci a guvernării Țării acea parte a așa-zisei clase politice ce era promotoarea corupției, cu cealaltă parte a aceleiași așa-zise clase politice, ce era, tot pe atunci, privată de accesul la guvernare, la beneficiile corupției și la binele personal oferit de domeniul public, fără să schimbe nimic din aranjamentele existente, cu excepția oamenilor. Adică, vorbim de acea opțiune descrisă foarte plastic de marele și prea-devreme-uitatul Constantin Tănase: pleacă-ai noștri, vin ai noștri…

Acum, minunându-ne cât de repede trece un an de zile în viața publică și politică a României, ne este totuși greu să spunem care dintre cele două opțiuni a fost preferată de domnul Ponta, premierul. Nedumerirea noastră este alimentată de faptul că principalul efort de guvernare “pontistă” a fost îndreptat spre obținerea bunăvoinței Occidentului, dacă nu chiar a oblăduirii acestuia, revărsată peste premierul României.

Ori, în mod aparent paradoxal, acest Occident, materializat prin „instituțiile” sale financiare, respectiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, prin administrația americană, precum și prin guvernul supranațional al Uniunii Europene, nu spune nimic despre problemele strategice românești ale proastei guvernări, corupției instituționalizate și confiscării în folos propriu a domeniului public. Asta, în condițiile în care, în ceea ce privește România, noi am identificat aceste probleme strategice folosind exclusiv gândirea teoretică și metodologia promovate de aceste materializări instituționale ale Occidentului.

Pentru a ajunge să fie acceptat, domnului Ponta i s-a cerut NU să treacă la buna guvernare, NU să combată corupția și nici să redea publicului domeniul public al Țării, ci să coabiteze cu domnul Băsescu Traian, să mențină Justiția și, în special, procuratura în posesiunea privată a unor agreați, să promoveze anumite proiecte economice punctuale controversate, proiecte în special destinate înstrăinării sau distrugerii unor entități din economia autohtonă, precum și „să țină sub control” cheltuielile publice prin privarea de resurse a unor sectoare esențiale ale puterii de stat, cum este învățământul, sănătatea, ordinea publică și apărarea națională.

Am putea spune că, de fapt, Occidentul a fost mai supărat pe domnul Ponta pentru că reușise, în primul său mandat, să colecteze ceva mai multe resurse din economia gri sau neagră a României, care se ridică la aproape jumătate din toată economia, decât pentru că a încercat, stângaci de altfel, să „îl dea jos” pe domnul Băsescu Traian din fotoliul prezidențial. Ca urmare, în cel de-al doilea mandat, odată cu îmbrățișarea coabitării cu același domn Băsescu, domnul Ponta a abandonat complet orice tentativă de a spori veniturile guvernului său prin colectarea banului public de la rău platnicii, evazioniștii și contrabandiștii consacrați și cunoscuți ai Țării.

Una dintre cele mai mari nedumeriri ale guvernării Ponta este dată de prezența domnului Oprea Gabriel în coasta premierului, fie prin acorduri politice, cum sunt cele de pe picior de egalitate dintre cel mai mare partid politic românesc, condus de domnul Ponta, și formațiunea minusculă, aproape microscopică, a dezertorilor și trădătorilor politici, înrolați sub comanda domnului Oprea, fie prin funcții administrative, unde același domn Oprea a fost făcut vicepremier exact în momentul în care domnul Ponta a fost anunțat premier.

Explicațiile date chiar de domnul Ponta, cum că îi este dator domnului Oprea pentru că a ajuns premier când acesta a schimbat, acum un an, tabăra politică, trădându-l pe domnul Băsescu și dezertând din Guvernul Ungureanu, nu rezistă nici celei mai simpliste analize de putere politică. Pentru că, din punct de vedere politic, domnul Ponta era, încă de pe atunci, foarte puternic, iar domnul Oprea era și este, tot din punct de vedere politic, un nimeni, care nu ar fi reușit să ajungă nici în Parlament dacă nu l-ar fi băgat acolo primarul Sectorului 2 București, soldatul făcut general Onţanu. Cert este că, acum un an, domnul Oprea ar fi susținut în Parlament, pentru a forma guvernul, pe oricine care ar fi împins alegerile până în toamnă, în contrapunere cu tendința de atunci de a se face alegeri anticipate, răsplata acelei susțineri fiind tocmai amânarea alegerilor și nu o funcție în noul guvern, rezultat din acele alegeri.

Alte explicații ar fi că domnul Oprea a fost pus în coasta domnului Ponta de altcineva, pe alte criterii decât cele ale relevanței politice, criterii ce nu ne sunt la îndemână, sau că avem de-a face cu o încuscrire de tip mafiot între cei doi. În lipsa unor elemente certe de investigare, asemenea explicații pot fi luate în calcul doar pe baza principiului deducției din romanele cu Sherlock Holmes, care spune că, în analiza unei situații misterioase, după ce dai la o parte imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de improbabil, este totuși adevărul.

Am putea spune că aniversarea unui an de guvernare Ponta este astfel umbrită de câteva nedumeriri, dintre care am amintit aici două, una din perspectivă internațională și cealaltă din bucătăria internă a politicii românești, nedumeriri ce ridică semne serioase de întrebare asupra evoluției ulterioare a acestei guvernări. Așa că, rămâne să vedem mai încolo cum vor sta lucrurile. Pentru aceasta va trebui să avem răbdare. Nu prea multă, însă, pentru că, uite cum mai trece anul în viața politică românească…

Hari Bucur-Marcu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new