UK – PM David Cameron atenționează UE privind tensiunile din Gibraltar

August 17, 2013

În cursul dimineții, PM al Marii Britanii, David Cameron a avut o discuție telefonică cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso,  în cadrul căreia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația de la granița spaniolă cu Gibraltar (teritoriu britanic), susține un comunicat postat pe site-ul executivului de la Londra.

Un purtator de cuvânt al liderului din Downing Street a declarat presei britanice că Prim-ministrul i-a solicitat președintelui Barroso să intervină în soluționarea problemei serioase generate de verificările suplimentare la frontieră introduse de Spania la frontiera cu Gibraltar, menționând că aceste măsuri sunt motivate politic și disproporționate, și, prin urmare, contrare dreptului UE de liberă circulație.

Premierul a făcut clar faptul că noi am prefera rezolvarea acestei probleme prin dialog politic. Prin urmare, atât PM cât și ministrul de externe i-au  contactat pe omologii lor spanioli pentru a încerca să găsească o modalitate de a de-escalada tensiunile. Și ne-am propus, de asemenea, discuții ad-hoc, care implică guvernul din Gibraltar, pentru a găsi o soluție. Premierul a explicat că, în ciuda acestor eforturi, măsurile de frontieră suplimentare continue și, prin urmare, avem în vedere în mod activ acțiuni în justiție și furnizarea de dovezi cu privire la caracterul sporadic al acestor măsuri, care ar dovedi că sunt nelegitime, a mai menționat sursa citată.

Săptămâna trecută, premierul Cameron, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său spaniol Mariano Rajoy, a părut dornic de a dezamorsa conflictul. Dar, cum la graniță cozile de așteptare au crescut constant și Spania nu a dat semne de relaxare a măsurilor de verificare instituite, susținând că Gibraltarul nu a controlat contrabanda, Cameron a decis să solicite oficial intervenția UE.

Conflictul a început după ce Spania a acuzat Gibraltarul că a încercat în mod deliberat restricționarea bărcilor de pescuit spaniole prin instalarea unui recif artificial în largul coastei sale, care poate ruina plasele de pescuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new