Vice-premierul rus Vladislav Surkov părăseşte Cabinetul Medvedev

May 8, 2013

Preşedintele Vladimir Putin a semnat astăzi decretul de eliberare din funcţie a vice-premierului şi şef al Administraţiei guvernamentale, Vladislav Surkov, informează site-ul prezidenţial kremlin.ru .

Ştirea a generat surprindere atât în mediul politic cât şi în rândul mass-mediei. Potrivit Secretarului de presă al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, decizia de a demisiona i-a aparţinut vice-premierului Surkov şi nu are legătură cu scandalul investigării unor posibile fraude la “Skolkovo” şi nici cu polemica mediatică dintre acesta şi şeful Comitetului de Investigaţii, Vladimir Markin.

Demisia lui Vladislav Surkov, considerat de mulţi analişti artizanul actualului sistem politic din Rusia şi responsabil mult timp în privinţa politicilor şi ideologiei Kremlinului, survine pe fondul şedinţei de analiză de ieri a Guvernului privind îndeplinirea listei de priorităţi înaintate de preşedintele Putin în urmă cu un an la investirea noului guvern Medvedev. Surse asociate Kremlinului susţin că ziua în care Cabinetul Medvedev va fi debarcat nu e foarte departe, ceea ce ar putea oarecum justifica demisia lui Surkov, susţinător al necesităţii unui nou limbaj politic al Rusiei atât în plan intern cât şi extern.

Cu o prezenţă de aproape un deceniu şi jumătate în sfera înaltă a politicii ruse, un posibil exit al lui Vladislav Surkov părea puţin probabil, plecarea sa fiind dintr-un anumit punct de vedere comparabilă cu cea a fostului ministru de finanţe, Aleksei Kudrin. Ba chiar mai costisitoare ca pierdere pentru guvernul Medvedev. În prezent, Surkov îndeplinea concomitent funcţia de vice-premier, şef al Aparatului administrativ, responsabil cu domeniul social, al justiţiei, al relaţiei cu reprezentanţii cultelor religioase, al politicilor culturale şi de inovare, precum şi responsabil privind îndeplinirea deciziilor preşedintelui şi premierului.

One response to “Vice-premierul rus Vladislav Surkov părăseşte Cabinetul Medvedev”

  1. […] aproape două luni de la plecarea intempestivă din guvernul FR, ex-premierul Vladislav Surkov revine la fel de neaşteptat în atenţia mass-media, prin interviul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new