Vladimir Putin va prelua șefia Comisiei responsabile de modernizarea complexului militar-industrial al Rusiei

September 6, 2014

Potrivit publicației ruse ”Kommersant”,  președintele Vladimir Putin ar putea prelua conducerea Comisiei responsabile de modernizarea complexului militar-industrial al Federației Ruse. De la reformarea sa în 2010 și până în prezent Comisia respectivă – aflată sub patronajul guvernului – a fost condusă de vice-premierul Dmitri Rogozin.

Scopul acestui demers este de a aduce activitatea Comisiei la un nou nivel, a declarat pentru Kommersant o sursă din cadrul administrației prezidențiale de la Moscova. De asemenea, concomitent cu schimbarea șefului Comisiei, în schema de personal a conducerii va fi creat un nou post de secretar executiv, ce va fi adjudecat de către adjunctul Ministrului Apărării, Yuri Borisov. La rândul său, vice-premierul Rogozin își va continua activitatea în cadrul Comisiei ca subaltern al președintelui Putin, fiindu-i încredințat postul de vice-președinte al comisiei menționate, mai notează jurnaliștii ruși. În rest, structura de ansamblu a organismului guvernamental se zvonește că va rămâne aceeași, prim vice-președintele Ivan Harcenko și actualii vice-președinți Oleg Bocikarev și Oleg Martianov urmând a-și păstra pozițiile deținute în prezent.

Comisia cu privire la modernizarea complexului militar-industrial (MIC) a fost creată în 1999, dar abia în anul 2006 a ajuns să joace un rol important, deoarece atunci a primit dreptul de a avea un cuvânt de spus în formularea strategiilor privind apărarea statului. După preluarea acesteia de către Dmitri Rogozin, Comisia a devenit o autoritate publică majoră în luarea deciziilor și formularea politicilor de producere, cercetare și dezvoltare de armament sofisticat și tehnică militară. Prin trecerea acestui organism în subordinea directă a președintelui FR, guvernul speră că Vladimir Putin va fi în măsură să rezolve toate aspectele sensibile ce au apărut între industria producătoare de armament și reprezentanții armatei. În special, se vor evita situații delicate precum cea din 2012, când, reprezentanții Ministerului Apărării și cei ai United Shipbuilding Corporation nu au reușit să ajungă la un acord privitor la prețul construcției de noi submarine nucleare, ceea ce a dus la unele întârzieri privind livrarea noilor submarine din clasa ”Borei”, problema fiind rezolvată abia după intervenția directă a președintelui țării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new