Who the fuck is “Alice”?

October 23, 2012

Scandalul stenogramelor, cu prim-preşedintele de partid şi de stat printre “eroi” prefigurează două ipoteze tot mai vehiculate. Pe de o parte ar fi semnul că “ppps”-ul a început să fie scăpat din braţe de către “servicii”, acesta fiind, se ştie, semnul definitivei căderi. Pe de altă parte, şi ca reacţii la decădere, va fi previzibil scenariul cu “hoţul strigă hoţii!”, respectiv portocaliii, verzi de indignare, vor striga instantaneu odată cu exit-poll-urile: “Fraudă!”, cor întărit cu surle şi trîmbiţe de rudele lor europene. Dealtfel, iată că se anunţă deja sosirea unor observatori europeni (nu doar ai OSCE, bănuiesc ?!) la parlamentare, observatori mînaţi de…”neîncrederea în imparţialitatea instituţiilor publice în organizarea alegerilor”. Care va fi rolul vestitului “soft” de numărare a votului, care va fi rolul statisticii, al BEC-ului şi al Curţii Constituţionale, cum, în ce fel şi dacă se va experimenta invalidarea scrutinului este un subiect pe care se poate paria deja.

“Coabitarea” întru… bune alegeri va arăta, cred, prin urmare, încă o dată, că suntem foarte… demni de prima pagină a jurnalelor europene “dezinteresate”.

Pe de altă parte, în acelaşi cadru insalubru, nu pot să nu remarc ipocrizia cu damf. Ipocrizia mediilor (jurnalişti, comentatori, guru!) şi ipocrizia a însăşi personajelor de pe liste, împreună cu cei/cele care au şi făcut listele. Unii, virginali şi cu memoria netedă fac apologia celor mai înalte calităţi democratico-morale în aprecierea “catindaţilor” dar sunt gata să le şi vîndă, în chip de PR, pe o simbrie satisfăcătoare (e cel mai bun sezon pentru aşa ceva, o dată la patru ani!). Alţii, hămesiţi cvasianonimi (uninominali, nu?) sau “vedete” de carton şi cu gulere albe, revopsite în tot curcubeul “spectrului politic”, gata să recite poezele cu “realizărili” şi “planurili” lor măreţe dar din care nici măcar ei nu cred o iotă. (Nu că ar conta, fiindcă oricum votul va fi din nou unul pe contre…pur emoționale.) Ipocrizie care, iată, pînă la urmă nu putem zice că nu ţine şi de doleanţele cetăţeanului turmentat!
Să ne aşteptăm aşadar la un spectacol pe cinste şi să ne pregătim fotoliile şi să ne facem provizii de pop-corn şi doze de bere. Despre rezultate şi cronicile meciului vom mai vorbi cu aceeaşi patimă, pe parcurs. Mai ales despre cronici, fiindcă pare-se rezultatele nu prea mai contează în fond ci doar de formă. Eu sper la un pic de salubritate, la un aer respirabil și la mai puţină… ciordeală, şi la mai puţine stenograme, dar cred că sper degeaba. Sau, în orice caz, am greşit locul, dacă nu cumva şi vremurile !

P.S.: – Ce-i cu titlul ăsta? Chiar, ce-i cu titlu ăsta!?

One response to “Who the fuck is “Alice”?”

  1. […] – Ce-i cu titlul ăsta? Chiar, ce-i cu titlu ăsta!? Găzduit, generos, şi aici, pe Power&Politics World. 45.655651 25.610800 Rate this:Share this:Mai multLike this:LikeBe […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new